Încă din 2018, PMP a depus un proiect de lege privind eliminarea pensiilor speciale. Singurii care ar trebui să beneficieze de pensii speciale sunt „veteranii de război, militari care au luptat în teatrele de operațiuni și foștii deținuți politici”, iar restul cetățenilor ar trebui să primească #pensii în funcție de #contributivitate.
În 19 noiembrie eu, președintele PMP Alba, am cerut public candidaţilor celorlalte partide, prin adrese depuse la sediile partidelor PNL, PSD și USR, să își asume implementarea referendumului din 2009 – reducerea la 300 a numărului de parlamentari și 𝐞𝐥𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 în perspectiva ciclului legislativ 2020 – 2024. Am cerut acest lucru pentru că am ascultat dorințele românilor, iar potrivit ultimei cercetări a BCS, 90% dintre români vor eliminarea pensiilor speciale și reducerea numărului de parlamentari la 300.
Nu am primit niciun răspuns oficial din partea niciunui candidat cărora le-am cerut aplicarea dorinței românilor.
Ca răspuns la inițiativa PMP de a elimina pensiile speciale înainte de alegerile parlamentare, liderii PSD și USR au promis că vor demisiona din Senat și Camera Deputaților în ultima zi de mandat, în decembrie, pentru a nu beneficia de pensii speciale. Cu alte cuvinte, ei manipulează cu nerușinare opinia publicului și dau dovadă de ipocrizie și nerușinare.
Da, nerușinare domnilor! De ce? Haideți să ne amintim cine a inițiat și a votat legea pensiilor speciale? PSD! Ba mai mult, PSD și majoritatea formată în jurul în PSD în perioada 2017-2019, a blocat orice vot în Parlament pentru abrogarea pensiilor speciale.
De ce vă dați demisia când era atât de simplu să dați un DA legii eliminării pensiilor speciale? De ce mințiți că renunțați la pensiile speciale, când, de fapt, mai e nevoie de UN VOT pentru eliminarea lor? PSD se opune, minte și dezinformează. Pensionarilor le sunt furați banii și risipiți în pensii speciale create pentru politicieni.
Partidul Mișcarea Populară cere clasei politice să dea un exemplu, să își reformeze instituțiile și să înceapă chiar cu micșorarea Parlamentului și cu eliminarea pensiilor speciale pentru politicieni. În cazul ambelor proiecte mai e nevoie de UN SINGUR VOT pentru a elimina pensiile speciale. Acest VOT trebuie dat până pe 6 decembrie în Camera Deputaților.
Doar un UN VOT pentru Dreptate.
UN VOT pentru a Mișca România!
Cu respect,
Clement Negruț
Președintele PMP Alba
La comanda Partidul Mișcarea Populară Alba , C.M.F. 11200012