Am aflat cu stupoare că operatorul de apă din județul Alba, APA CTTA se alătură abuzului Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), solicitând practic, printr-o adresă, creșterea tarifelor la serviciile de apă potabilă și canalizare.
Astfel, SC APA CTTA, prin directorul companiei Ștefan Bardan, a înaintat o adresă către ANRSC prin care informează autoritatea de refuzul administrațiilor locale din județul Alba și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară APA Alba de a aproba strategia de tarifare și formula de ajustare tarifară pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare. În acest context, SC Apa CTTA Alba solicită ANRSC „punerea în aplicare a dispozițiilor legale, în conformitate cu dispozițiile articolului 36, alin. 8 din Legea 241/ 2006”. Cu alte cuvinte, operatorul de apă solicită autorității să impună, împotriva voinței comunităților locale din județul Alba, creșterea tarifelor la apă și canalizare.
Articolul invocat de SC APA CTTA prevede că „în cazul nerespectării avizului conform, A.N.R.S.C. aprobă, prin decizie a preşedintelui acesteia, preţurile şi tarifele unice aplicabile în aria de operare a operatorului/operatorului regional, pentru cel puţin 6 luni şi cel mult 12 luni de la data emiterii deciziei, la nivelul rezultat din aplicarea ajustării în termeni reali şi cu rata inflaţiei a preţurilor şi tarifelor iniţiale prevăzute în strategia de tarifare avizată.”
Prin urmare, toate ieșirile publice ale liderilor Partidului Național Liberal Alba au fost doar o simulare a opoziției față de această măsură abuzivă a creșterii tarifelor deoarece, în umbră, conducerea APA CTTTA pregătea demersurile necesare pentru ca tarifele la apă și canalizare să fie crescute. Doar astfel, sărăcind cetățenii județului Alba, APA CTTA poate menține salariile și primele de lux oferite directorilor și șefilor plantați politic de PNL și PSD. Ca un exemplu, venitul net directorului general al APĂ CTTA Alba, Ștefan Bardan, (fost deputat PDL, fost prefect și membru PNL) este de aproape 3700 de euro lunar (aproximativ 18.000 de lei net).
În acest context, am sesizat oficial premierul României să declanșeze prin Corpul de Control o verificare a activității ANRSC și a modului în care a fost emis ordinul președintelui autorității privind ajustarea/creșterea tarifelor la serviciile de apă și canalizare. Ordinul președintelui ANRSC este un abuz de putere și o încălcare gravă a autonomiei locale.
În altă ordine de idei, solicit public:
-Suspendarea de către SC APA CTTA Alba a oricărui demers privind creșterea tarifelor la apă și canalizare în județul Alba până la finalizarea controlului privind activitatea ANRSC, solicitat premierului României. Avertizez conducerea operatorului de apă că forțarea creșterii tarifelor ar putea prejudicia cetățenii județului Alba și poate fi interpretat ca un abuz în serviciu.
-Inițierea unui demers în instanță de către Asociația APA ALBA pentru apărarea intereselor cetățenilor din comunitățile pe care le reprezintă și suspendare, urmată de anularea ordinului președintelui ANRSC. În acest context, chiar dacă ANRSC invocă un temei legal, nu poate fi încălcat abuziv dreptul autorităților locale la autonomie locală, mai ales în probleme care vizează serviciile de strictă necesitate pentru cetățeni.
-De asemenea, având în vedere interesul legitim al cetățenilor să fie informați cu privire la activitatea societăților de interes public în care statul prin structurile sale este acționar, somez public SC APA CTTA Alba să publice, în cel mai scurt timp, pe site-ul instituției, strategia tarifară, planul anual și planul multianual de investiții, lista achizițiilor publice și a contractelor publice, lista salariilor din cadrul societății, dar mai ales declarațiile de avere și interese ale tuturor directorilor (inclusiv ale directorilor/ șefilor sucursalelor locale ale companiei) și șefilor de servicii. În cazul în care informațiile nu vor fi publicate, îmi rezerv dreptul, ca reprezentat al cetățenilor din județul Alba în Parlamentul României, să sesizez autoritățile cu atribuții în asigurarea transparenței și a integrității în zona publică, cum ar fi Agenția Națională de Integritate.
Reamintesc faptul că, în mai multe județe, cetățenii s-au trezit peste noapte că tarifele la apă și canalizare au crescut cu procente care depășesc, în unele cazuri, 60%. Majorările sunt impuse printr-un ordin al președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Ionel Tescaru, emis în data de 10 februarie. Ordinul prevede ajustarea tarifară a prețului și tarifului pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare la rata inflației și pentru accesarea unor proiecte europene prin POIM. ANRSC încalcă autonomia locală și se comportă abuziv.
Astfel, creșterile de prețuri sunt mult prea mari dintr-o dată și vor fi greu de suportat de cetățeni, în contextul în care se confruntă deja cu creșteri importante de prețuri la utilități, alimente, servicii și bunuri.
Spre exemplu, în județul Alba, prețul apei potabile va crește cu aproape 28%, în timp ce tariful la serviciile de canalizare se va scumpi cu 63,6%. La nivelul județului, administrațiile locale membre în Asociația APA Alba au decis, prin hotărâri ale consiliilor locale, să respingă majorarea tarifelor la apă și canalizare.
De asemenea, pe baza acestor hotărâri, Adunarea Generală a Asociației APA Alba, întrunită în data de 7 februarie 2023, a respins strategia privind tarifarea și formula de ajustare tarifară a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare. Această hotărâre, fundamentată pe voința administrațiilor locale din județ, a fost comunicată și către ANRSC.
Mai mult, constat că ANRSC face un abuz de putere și încalcă grav autonomia locală, ignorând o decizie legală a administrațiilor locale care se opun creșterii bruște a tarifelor. Din punct de vedere legal, creșterea acestor tarife ar fi putut fi făcută etapizat, pe o perioadă de mai mulți ani, astfel încât să fie mai ușor de suportat de către cetățeni.
Beniamin Todosiu, deputat USR de Alba
Citește și: