Într-o societate în care valorile reale sunt umbrite de nonvalori, cartea „ostașului” Ciucă ridică mari semne de întrebare privind legalitatea. Trecând peste faptul că domnul Ciucă a devenit un fel de „ciuca bătăii” în mediul online, iar demersul său scriitoricesc i-a adus cu siguranță notorietatea în zona bancurilor și glumelor, campania PNL este și o încălcare flagrantă a legii.
Tragem astfel două concluzii:
1.Liberalii deturnează fonduri publice: veniturile din subvenția partidului PNL au fost direcționate pentru promovarea unui proiect personal al lui Nicolae Ciucă. Nu este loc de ironii aici, deoarece subvenția provine din fonduri publice, destinată cheltuielilor partidelor pentru buna lor funcționare, iar acest abuz nu poate fi trecut cu vederea.
2.PNL și Nicolae Ciucă jignesc autorii autentici de carte din România – Bugetul alocat cărții ostașului Ciucă este de 8 ori mai mare decât cel alocat Institutului Cultural Român pentru promovarea autorilor români în exterior și reprezintă 1,4% din întreaga piață de carte din România.
Așteptăm cu real interes momentul în care PNL și Nicolae Ciucă vor deconta pentru această aroganță și bătaie de joc la adresa românilor.
Solicit public instituțiilor competente să ia măsurile necesare pentru această bătaie de joc din bani publici.
Beniamin Todosiu, deputat PSD Alba
Citește și: