Deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu a depus la Camera Deputaților un proiect de lege împotriva discriminării, un fenomen care din păcate mai există în societatea noastră.
Vă prezentăm în cele ce urmează forma proiectului de lege și expunerea de motive.
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
LEGE
pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul unic – Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
- Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins:
”(1) Orice persoană care se consideră discriminată sau care constată un act de discriminare poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
(2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).
(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată sau care constată un act de discriminare are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării.
(4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării.
(5) Acțiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfășoară la sediul instituției sau în alt loc stabilit de acesta.
(6) Persoana interesată sau oricare altă persoană va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.
(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.
(8) Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării.
(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.
(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.”
- Articolul 28 se abrogă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR SENATULUI
ION-MARCEL CIOLACU ROBERT CAZANCIUC
București,
Nr.
EXPUNERE DE MOTIVE
Lege
pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare
- Descrierea situației actuale
În cadrul unui studiu realizat de CNCD, peste 87% dintre români au declarat că au auzit despre fenomenul de discriminare. În ceea ce privește fenomenul discriminării în România, doi din trei români consideră că acesta este o problemă actuală care se manifestă des în România1.
Percepția dominantă cu privire la grupurile discriminate în România face referire, în primul rând, la persoanele cu HIV/SIDA (65%), dar și la persoanele dependente de droguri (57%) sau persoanele cu dizabilități psihice sau fizice (55-56%). Peste jumătate dintre respondenți au indicat aceste categorii ca fiind discriminate mult și foarte mult în România. Pe palierul următor sunt menționate următoarele categorii: persoanele de etnie romă (49%), persoanele care au altă orientare sexuală (49%), copiii instituționalizați (48%) și românii, acolo unde sunt considerați minoritari (48%). În măsură mai mică se consideră a fi discriminați vârstnicii, persoanele fără venituri, femeile și persoanele cu anumite boli cronice2.
În ultima perioadă, creșterea gradului de violență a discursului public, îndreptat în special împotriva unor categorii sociale defavorizate sub aspect material, generează conflicte latente în societatea românească, care pot degenera în violență fizică sau politici antisociale, de tip neoliberal, demne să îndepărteze România de la valorile democrației, statului de drept, precum și de la sistemul european de protecție al drepturilor omului.
Foarte mulți cetățeni, martori ai actelor zilnice de discriminare, sesizează CNCD cu privire la constatarea și sancționarea unor astfel de fapte, dar cererile sunt respinse din cauza lipsei de calitate procesuală activă. Din nefericire, legiuitorul delegat din anul 2000 a înțeles să prevină și să combată toate formele de discriminare prin condiționarea sesizării CNCD de un interes privat, asimilând procedura necontencioasă în fața CNCD cu cea contencioasă în fața instanței de contencios administrativ sau civil.
Constatarea și sesizarea faptelor de discriminare, în România, astfel cum sunt reglementate de OUG nr. 137/2000, au un caracter petiționar, necontencios și se circumscriu dreptului constituțional la petiționare prevăzut de art. 51 din Constituția României, republicată, fiind un drept garanție. Nefiind vorba despre o procedură contencioasă, unde se impune un interes, titularii dreptului sunt și ar trebui să fie cetățenii în mod individual sau grupurile de cetățeni, indiferent că sunt constituite ad-hoc sau organizate în forme prevăzute de lege3.
În vederea formării unei imagini mai ample cu privire la fenomenul și riscurile discriminării de orice tip, în raportul ”Principiile non-discriminării: o analiză de discurs”4 se rețin, în mod corect, următoarele:
a) Discriminarea este o problemă de interes public, nu doar particulă (inter partes litigantes), vizând deopotrivă toate autoritățile publice cu atribuții în domeniul combaterii discriminării, asigurării unui climat de pace și bună conviețuire socială, a ordinii de drept și de garantare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Sub acest aspect, activitatea de prevenire și combatere a discriminării are un caracter de serviciu public, răspunzând unor nevoi comune de asigurare a demnității, personalității și integrității fizice și psihice a persoanei și a grupurilor sociale.
b) Combaterea discriminării este o sancțiune aplicată de stat pentru derapajele nepermise de la valorile sociale ce definesc cadrul european al statelor de drept, a democrațiilor constituționale și a sistemului de protecție a drepturilor omului statuat prin CEDO și CDFUE.
c) Prevenirea și combaterea discriminării este deopotrivă o atribuție a autorităților administrației publice și justiției și o obligație fundamentală a tuturor cetățenilor statului. Astfel, fiecare cetățean devine îndreptățit să sesizeze și și să pretindă sancționarea unor fapte ce aduc atingere conviețuirii sociale, punerii unei persoane într-o stare de inferioritate pe criterii de rasă, naționalitate, sex, religie, etnie, apartenență politică, origine socială etc.
- Schimbări preconizate
Prezenta propunere legislativă modifică art. 20 din OUG nr. 137/2000 și dă dreptul oricărei persoane care se consideră discriminată sau care constată un act de discriminare să sesizeze Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Această modificare vine ca un răspuns la creșterea exponențială a actelor de discriminare, la neputința persoanelor vătămate de a formula singure o sesizare și la dorința de implicare civică a cetățenilor care constată un act de discriminare.
Noua modificare oferă un caracter de interes public prevenirii și combaterii formelor de discriminare, la activitatea desfășurată de CNCD fiind necesar să aibă acces toți cetățenii României, cei din urmă acționând atât în interes legitim privat, cât mai ales public.
Propunerea legislativă nu urmărește crearea unei actio popularis (acțiuni populare) din procedura în fața CNCD, aceasta nefiind una contencioasă, ci urmărește să implice activ pe toți cetățenii României în prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare. Așa cum orice cetățean se poate adresa autorităților și instituțiilor publice prin petiții, sau organelor de urmărire penală prin denunțuri sau sesizări, nefiind nevoie de dovedirea unui interes, tot așa este legitim și necesar ca orice cetățean să poată formula sesizare în fața CNCD privind cazurile de discriminare pe care le constată.
Inițiator,
Ioan Dîrzu
Deputat PSD de Alba
1 Disponibil la: http://nediscriminare.ro/uploads_ro/112/106/Sondaj_TNS_CNCD_2015.pdf; accesat la data de 03.06.2019.
2iIbidem.
3 Elena-Simina Tănăsescu, ”Articolul 51- Dreptul la petiționare” în Ioan Muraru, Elena-Simina Tănăsescu, Constituția României Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, București, 2008, pp. 512-513.
4 Dominique Andolfatto, Caroline Bugnon, Laurent Dechâtre, Denisa Docaj, Virginie Donier, Nathalie Droin, Maria Fartunova, Aurélia Fautré-Robin, Elsa Forey, Aurore Granero, et a, Le principe de non-discrimination : l’analyse des discours, disponibil la: https://halshs.archives-ouvertes.fr/halshs-01480678/document; accesat la data de 03.06.2019.
