Familiile tinere și studenții reprezintă două categorii importante ale societății noastre, care au nevoie de sprijin pentru a se dezvolta și pentru a-și atinge potențialul maxim. Parlamentul a adoptat o serie de amendamente propuse de Ministerul Familiei pentru extinderea programelor destinate familiilor tinere și studenților.
În contextul actual, în care tinerii întâmpină numeroase dificultăți financiare și sociale, PSD a luat măsuri concrete pentru a le oferi sprijinul necesar în construirea unui viitor mai bun. Astfel, se extinde categoria beneficiarilor care pot accesa credite avantajoase, garantate de Guvern, sumele acordate, precum și lista cheltuielilor eligibile.
Creditele cu garanția statului și dobânda plătită de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse au fost extrem de solicitate. Până la sfârșitul anului trecut au fost acordate aproape 500 de credite pentru studenți și 150 pentru familii la început de drum. Banii au fost folosiți în mod special pentru avans la o locuință, plata chiriilor și a taxelor de studii, achiziționarea echipamentelor IT, efectuarea unor tratamente medicale și organizarea unor evenimente speciale.
Extinderea Programul Family Start:
Este suficient ca cel puțin una dintre cele două persoane care formează o familie să se încadreze în intervalul de vârstă 18-45 de ani. Suma maximă a creditului crește de la 75.000 lei la 150.000 lei. Pragul maxim de venituri este 6.000 de lei net pentru fiecare membru al familiei și 7.500 de lei pentru familiile monoparentale. În plus, față de lista cheltuielilor eligibile, se permite achiziția de panouri fotovoltaice, aparatură electrocasnică, electronice și mașini. Dobânda este subvenționată în proporție de 75% de Ministerul Familiei.
Extinderea Programul Student Invest:
Vârsta maximă a persoanelor eligibile crește de la 31 de ani la 45 de ani. Se extind categoriile persoanelor eligibile. Pe lângă studenți, pot accesa credite avantajoase și masteranzii și doctoranzii (care pot folosi creditul pentru achitarea unor tratamente medicale), iar cei care sunt părinți pot folosi banii pentru educația și activitățile copiilor. Suma maximă a creditului crește de la 50.000 de lei la 75.000 de lei. În plus față de lista cheltuielilor eligibile, se permite achiziția de aparatură audio-video, instrumente muzicale și mașini. Dobânda e subvenționată 100% de Ministerul Familiei.
Extinderea programelor Family Start și Student Invest demonstrează angajamentul PSD față de susținerea familiilor tinere și a studenților. Aceste programe reprezintă o măsură importantă pentru a asigura condiții mai bune de trai și dezvoltare pentru tinerii din România. Investiția în tineri este cheia pentru un viitor mai bun!
Deputat PSD de Alba, Radu Marcel Tuhuț
Citește și: