Joi, 29 decembrie 2022, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia i-au reținut, pentru 24 de ore, pe doi tineri, ambii de 17 ani, din Alba Iulia, respectiv din localitatea Ighiu, care sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe.
În noaptea de 24 decembrie 2022, în jurul orei 23.40, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Alba Iulia, pe fondul unui conflict spontan, cei doi tineri l-au agresat un bărbat de 29 de ani, din orașul Huedin, județul Cluj, care locuiește, fără forme legale, în municipiul Alba Iulia. Persoana agresată a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În cursul zilei de azi, 30 decembrie 2022, tinerii de 17 ani vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.