În după amiaza zilei de 29 mai 2021, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată cu privire la faptul că, o femeie, din localitatea Vingard, ar fi fost agresată de soț.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, pe fondul unor neînțelegeri avute cu soția sa, în vârstă de 40 de ani, ar fi agresat-o, în ultimele luni, de mai multe ori.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării răspunsurilor date de femeie a rezultat că se impune emiterea unui ordin provizoriu de protecție, pentru o perioadă de 5 zile.
Totodată, față de bărbat, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru violență în familie.
În ciuda dispozițiilor prevăzute în ordinul de protecție provizoriu, care prevedea evacuarea temporară de la domiciliu și îl obligau la păstrarea unei distanțe minime de 50 de metri față de soția sa, bărbatul a revenit la domiciliul comun.
Față de bărbat, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru încălcarea, de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu, a oricăreia dintre masurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și au luat măsura reținerii, pentru de 24 de ore.