Dosare penale pentru distrugere din culpă și sancțiuni contravenționale pentru incendieri de vegetație uscată

- Din Judet - martie 29, 2022
Distribuie

La data de 28 martie 2022, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au întocmit dosar penal, pentru distrugere din culpă, în legătură cu un incendiu de vegetație în urma căruia a fost distrusă o plantație de pomi fructiferi, pe o suprafață de teren de 1,5 hectare, situată în extravilanul localității Beța, comuna Lopadea Nouă.

Din primele cercetări, a rezultat că incendiul ar fi fost provocat, la data de 23 martie 2022, de un bărbat de 66 de ani, din comuna Lopadea Nouă, care ar fi aprins pajiștea de pe un teren învecinat. În urma incendiului, au fost distruși 400 de puieți de pomi fructiferi.

Tot pentru distrugere din culpă este cercetat un bărbat de 66 de ani, din comuna Câlnic.

În după amiaza zilei de 28 martie, acesta ar fi dat foc vegetației uscate adunată din grădina proprie, dar focul a scăpat de sub control și s-a extins la gospodăria învecinată, unde au ars 8 baloți de lucernă și o anexă.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au depistat un bărbat de 52 de ani, din Ocna Mureș, care, în după amiaza zilei de 27 martie 2022, a dat foc vegetației uscate de pe un teren care îi aparține, situat în extravilanul localității Vama Seacă, fără a avea avizul autorităților competente pentru protecția mediului și fără să informeze serviciile publice comunitare pentru situații de urgență.

Bărbatul a fost sancționat, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 96 din OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Reamintim:

Este interzisă incendierea miriştilor, stufărișurilor sau vegetaţiei uscate, fără acceptul autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabilă a primăriilor şi serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.

Amenzile prevăzute pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2005, privind protecţia mediului, sunt cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 25.000 şi 50.000 de lei pentru cele juridice.

În plus, faţă de persoanele care provoacă incendii în urma cărora sunt provocate pagube materiale, sunt întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii, prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. 

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU