❗️❗️❗️ATENȚIE ❗️❗️❗️
👉 Medicamentul se va administra numai la momentul anunţului oficial al autorităţilor!
👉 DSP Alba va preda farmaciilor din listă pastilele de iodură de potasiu 65 mg, recepționate de la Ministerul Sănătații.
În acest moment există în depozitul DSP Alba 498.000 de pastile, urmând a se receptiona in perioada urmatoare cantitatea de 124.600 pastile ce vor fi distribuite farmaciilor din lista
👉 Conform Ordinului nr. 1.648 din 21 iunie 2022 privind modalitatea de distribuire a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate către populaţie, DSP Alba va preda fiecărei farmacii medicamentele, cu avizul Ministerului Sănătăţii
👉 Farmaciile eliberează medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate în mod gratuit, exclusiv în baza prescripţiei medicale emise de medicul de familie în formatul original
👉 Odată cu medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate, farmaciile pun la dispoziţia pacientului sau a aparţinătorului, respectiv persoanei care ridică medicamentul în numele pacientului şi informaţiile privind modul de administrare
👉 La ridicarea din farmacie, pacientul ori, după caz, aparţinătorul semnează Acordul pacientului privind administrarea tratamentului
cu medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate.
Acordul semnat se păstrează în farmacie împreună cu formularul original al prescripţiei medicale emise de medicul de familie
👉 Medicii de familie prescriu o singură dată comprimatele de iodură de potasiu 65 mg pacienţilor eligibili aflaţi în evidenţa proprie, precum şi pacienţilor eligibili care nu au medic de familie, utilizând formularul de reţetă simplă tip PRF.
Pentru pacientul minor, respectiv pentru pacientul lipsit de discernământ, medicul de familie eliberează reprezentantului legal al acestuia prescripţia medicală pe numele pacientului minor, respectiv al pacientului lipsit de discernământ
👉 Persoanele care nu au medic de familie, respectiv reprezentanţii legali ai minorilor ori persoanelor lipsite de discernământ care nu au medic de familie se pot prezenta la orice cabinet de medic de familie şi completează, în vederea obţinerii prescripţiei, declaraţia pe propria răspundere prevăzută în anexa nr. 4, în faţa medicului de familie
👉 În cazul pierderii prescripţiei medicale, medicul de familie eliberează un duplicat, la solicitarea scrisă a pacientului pe numele căruia a fost eliberată prima prescripţie medicală sau a reprezentantului legal, în cazul pacientului minor ori lipsit de discernământ, după caz, menţionându-se distinct pe formular „duplicat“
Prevederile se aplică şi pacienţilor străini şi apatrizi care, potrivit actelor normative în vigoare, au dreptul la medicamente şi/sau servicii medicale în România
👉 Perioada maximă de stocare a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate în farmacii este de 6 luni de la data recepţiei. La finalul perioadei de 6 luni farmaciile predau, prin intermediul companiilor de distribuţie de medicamente,
către DSP Alba cantităţile rămase în stoc
❗️❗️❗️Este interzisă orice campanie publicitară care să facă referire la anumite beneficii, recompense şi/sau alte facilităţi legate de distribuirea către populaţie a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate, fiind permise doar afişarea informării asupra activităţii de distribuire către populaţie a acestui medicament, la loc vizibil, în farmacia comunitară care distribuie medicamentul.
👉 Doze recomandate şi mod de administrare:
Comprimatul cu iodură de potasiu 65 mg se administrează pe cale orală şi poate fi mestecat sau înghiţit. Pentru administrare la copii cu vârsta sub 6 ani, doza poate fi zdrobită şi amestecată cu lapte, suc de fructe, miere sau iaurt.
În cazul administrării la sugari (cu vârsta sub 1 an), doza poate fi dizolvată în lapte, apă, suc de fructe sau zdrobită şi amestecată cu lapte sau suc de fructe.
👉 Medicamentul se administrează în doză unică după cum urmează:
- Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: 2 comprimate (echivalent cu 100 mg iod)
- Copii cu vârsta între 3-12 ani: 1 comprimat (echivalent cu 50 mg iod)
- Copii cu vârsta între 1 lună-3 ani: 1/2 de comprimat (echivalent cu 25 mg iod)
- Nou-născuţi (cu vârsta până la 1 lună): 1/4 de comprimat (echivalent cu 12,5 mg iod)
👉 Pentru copii sub 3 ani, farmaciile vor distribui un comprimat de iodură de potasiu de 65 mg, urmând ca aparţinătorul minorului să dividă comprimatul în conformitate cu modul de administrare din ghid.
Beneficiul potenţial al profilaxiei cu iod este cu atât mai mare cu cât vârsta este mai mică.
Riscul de cancer tiroidian per unitate de doză de iod radioactiv este mai mare la făt, nou-născut şi sugar decât la adult.
Populaţia-ţintă pentru administrarea iodului este reprezentată cu vârsta sub 40 de ani.
❗️❗️❗️Atenţionări speciale:
– Trebuie luat în considerare raportul beneficiu/risc al administrării iodurii de potasiu pentru fiecare grupă de vârstă. Femeile gravide, femeile care alăptează, nou-născuţii, sugarii şi copiii trebuie trataţi primii.
– Nou-născuţii în primele zile de viaţă prezintă un risc deosebit în cazul expunerii la iod radioactiv şi de inhibare a funcţiei tiroidiene prin supraîncărcare cu iodură de potasiu. Proporţia captării iodului radioactiv este de 4 ori mai mare decât la alte grupe de vârstă. Hipotiroidismul tranzitoriu în această etapă precoce de dezvoltare a creierului poate determina pierderea capacităţii intelectuale. În cazul administrării de iod la nou-născuţi este obligatorie urmărirea atentă a funcţiei tiroidiene. La nou-născuţii cărora li s-a administrat iodură de potasiu în primele săptămâni de viaţă trebuie să se monitorizeze valorile TSH şi, dacă este necesar, valorile T4; în caz de hipotiroidism li se va administra terapie de substituţie.
– La gravide, în cazul unui eveniment sau incident nuclear, utilizarea iodurii de potasiu în doza recomandată o perioadă scurtă de timp ca inhibitor tiroidian este necesară pentru păstrarea funcţiei tiroidiene a mamei şi, începând din al doilea trimestru de sarcină, a fătului. Nu se administrează mai mult de două doze femeilor gravide. În timpul celui de al treilea trimestru de sarcină, o doză mare de iod poate determina inhibarea funcţiei tiroidiene a fătului, cu apariţia guşei. În cazul administrării iodului femeilor gravide sunt necesare monitorizarea ecocardiografică a fătului până la sfârşitul sarcinii şi screening de rutină în perioada neonatală. La gravidele cu hipertiroidism nu trebuie să se administreze iodură de potasiu din cauza inhibiţiei tiroidei la făt.
– Iodura se elimină în lapte. Tratamentul mamelor care alăptează trebuie să fie cât mai scurt posibil, în general, nedepăşind două doze. Nu se recomandă întreruperea alăptării.
– Prezintă risc pacienţii cu tireotoxicoză trataţi medicamentos sau pacienţii cu antecedente de tireotoxicoză trataţi medicamentos cărora li s-a întrerupt tratamentul şi se află în stare de remisiune aparentă.
– Hipertiroidismul indus de iod poate fi precipitat la pacienţii cu guşă nodulară asimptomatică sau boală Graves latentă, cărora nu li se administrează tratament.
– De regulă, nu se recomandă profilaxia cu iodură de potasiu persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani, cu excepţia cazurilor în care expunerea tiroidei la iod radioactiv prin inhalare este de aproximativ 5 Gy. Riscul de cancer tiroidian este foarte mic la această grupă de vârstă, în timp ce incidenţa afectării tiroidiene este mai mare. Ca urmare, riscul de complicaţii tiroidiene induse de iod este mai mare la această grupă de vârstă.
❗️❗️❗️ATENȚIE ❗️❗️❗️
👉 Medicamentul se va administra numai la momentul anunţului oficial al autorităţilor!