Duminică seara, un obiect luminos asemănător unei „mingi de foc” a traversat cerul României, fiind vizibil din orașe precum Timișoara, Craiova, Brașov și Bumbești-Jiu, Alba iulia, Deva . Fenomenul, care s-a deplasat din nord-vest spre sud-est, a generat numeroase reacții pe rețelele sociale, unde au apărut multe înregistrări video.
Fizicianul Claudiu Tănăselia a explicat că nu era vorba despre un meteorit, ci despre un deșeu orbital provenit de la un satelit Starlink nefuncțional (Starlink-1196, NORAD ID 45103, lansat pe 29 ianuarie 2020), care a reintrat necontrolat în atmosferă.
Același fenomen a fost observat și din alte orașe din România, precum și din Bulgaria, Serbia și Kosovo.