Joi, 24 noiembrie 2022, în jurul orei 21.30, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit pe b-dul Republicii din Alba Iulia, unde un autoturism a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări, a rezultat că un bărbat de 39 de ani, din municipiu, în timp ce conducea în autoturism, dinspre stadion spre cartierul Ampoi 3, a pierdut controlul asupra acestuia, a ieșit în afara carosabilului și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil (foto: arhivă).
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continup cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.