După ce a băut bine, un tânăr de 35 de ani din Almașu Mare s-a urcat la volan și a intrat cu mașina într-un gard

- Din Judet - decembrie 13, 2023
Distribuie

În noaptea zilei de 12 decembrie 2023, în jurul orei 23.50, polițiștii din Zlatna au intervenit, pe Calea Moților, din oraș, unde a fost semnalat un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. (foto: arhivă)

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Almașu Mare, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a părăsit partea carosabilă, intrând într-un un gard din beton.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a rezultat valoarea de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

Bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU