Elevă a colegiului militar albaiulian, premiată la un concurs internațional

- Evenimente - decembrie 21, 2020
Distribuie

Eleva caporal Alexia Avrămuțiu, din clasa a XI-a a Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia, a câștigat Premiul I la Concursul Internațional „Jurnal de toamnă”, secțiunea a II-a: Creații artistico-plastice – fotografii.

Concursul a fost organizat de Asociația Cultural – Ştiințifică „Pleiadis” din Iași, în parteneriat cu Şcoala Raională de Arte Plastice „Nicolae Moisei” din Telenești, Republica Moldova.

În fotografia cu titlul „Eu și toamna prin lume”, Alexia a „modelat realitatea” astfel încât „arta să își găsească înțelesurile”.

Eleva caporal Alexia Avrămuțiu este pasionată de arta plastică și de arta fotografică în care reușește să își găsească starea de bine, pasiunea ei fiind răsplătită cu numeroase premii.

„De curând am aflat că am câștigat Premiul I la Concursul Internațional „Jurnal de toamnă” la care am participat sub îndrumarea doamnei profesoare de limba și literatura română, Teodora Dăncilă. Tema acestui concurs a fost toamna, anotimp în care după părerea mea se pot surprinde cele mai frumoase imagini cu aparatul de fotografiat.

Arta fotografică și arta plastică au un loc special în sufletul meu și voi rămâne în permanentă conexiune cu ele, deoarece sunt vitale pentru starea mea de bine și pentru că ador să creez, să surprind și să modelez alte realități, realități în care arta pe care o fac își găsește înțelesurile.

Dacă ar fi să aleg între fotografie și pictură, înclin balanța înspre pictură, deoarece pictura a fost prima mea dragoste, iar din acea pasiune s-a născut și cea pentru fotografie.

Optez pentru pictură, pentru că folosind doar ustensilele necesare (culorile, pensula, creionul) sunt capabilă să rup barierele realității noastre și pot călătorii în spațiu și timp pentru a putea reprezenta după starea mea de spirit. Pot călătorii în trecut, viitor, pot să călătoresc oriunde în lume, chiar și în dimensiunile minții mele, iar tot ce am nevoie este doar inspirație, pe care o iau chiar din unele poze făcute de mine”, a spus eleva caporal Alexia Avrămuțiu.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU