Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia s-au clasat pe Locul I la un concurs de dezbateri pe tema mediului „Green Deal”, organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în perioada 12 – 14 decembrie la Alba Iulia. Concursul s-a desfășurat printr-un proiect derulat de către Centrul Europe Direct Regiunea Centru, în parteneriat cu asociația AGORA Debate și Inspectoratele Școlare Județene din Regiunea Centru.
La concurs au participat liceeni din cele șase județe ale Regiunii Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, iar competiția a cuprins două runde. Un meci de debate cu moțiunea „Acest Parlament crede că mişcările ecologiste ar trebui să-şi axeze campaniile spre a schimba comportamentul cetățenilor mai degrabă decât a schimba comportamentul companiilor cu privire la poluare şi protecția mediului” și realizarea unui proiect pentru probleme de mediu. Soluția oferită de elevii colegiului militar a fost reciclarea caietelor pe care un elev le folosește într-un an școlar, ajungând la concluzia că astfel ar fi protejate anual 17 hectare de pădure.
Din echipa colegiului militar au făcut parte elevii caporal Diana Ivașcu și Călin Hartzos și elevul fruntaș Ștefan Botezan, coordonați de doamna profesoară Simina Dura.
Organizatorii au pregătit pentru elevii participanți și activități diverse cu tematică europeană sau vizite la proiectele europene.
Comunicat