Elevii vor primi bursele pe 20 noiembrie 2024 și apoi în aceeași dată a fiecărei luni

- Educative - octombrie 2, 2024
Distribuie

Elevii din România se pregătesc să primească, pe 20 noiembrie, banii pentru bursele aferente lunilor septembrie și octombrie. Începând din acest an școlar, plățile se vor efectua pe carduri în data de 20 a fiecărei luni. Dacă această zi cade într-o sărbătoare legală, bursele vor fi virate cu o zi mai devreme.

O noutate importantă este introducerea bursei de reziliență, care se va acorda elevilor cu medii între 7 și 9,50. În total, 30% dintre elevii unei clase pot beneficia de burse de merit și de reziliență. Dacă numărul celor cu medii de 9,50 sau mai mari este mai mare de 30% din clasă, lista va fi extinsă.

De asemenea, elevii din învățământul profesional și dual care au obținut premii la olimpiadele școlare vor putea primi burse de merit și de reziliență.

Cuantumul minim al burselor este de 450 de lei pe lună pentru bursa de merit, 300 de lei pentru bursele de reziliență, sociale sau tehnologice, iar pentru mamele minore, bursa este de 700 de lei lunar.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU