Marți, 3 mai, DP World România, unul dintre cei mai mari operatori portuari din lume, prin vocea CEO-ul companiei, Cosmin Cârstea a făcut publică la Alba Iulia demararea construcției unui terminal intermodal și a unui hub logistic în localitatea Decea, comuna Mirăslău, în apropiere de orașul Aiud.
”Dacă totul merge bine, conform planului, terminalul ar putea să fie operațional aproximativ peste un an, în prima jumătate a lui 2023. DP World își dorește ca proiectul să transforme modul în care se transportă marfa în România și din România în toată lumea. Investiția se ridică la peste 14 milioane de dolari. Am colaborat foarte bine cu autoritățile locale și județene care ne-au ajutat la obținerea aprobărilor necesare”, a declarat CEO, Cosmin Cârstea
DESPRE TERMINALUL DP WORLD DE LA DECEA
Terminalul va avea o capacitate de operare 50 000 TEU an, o capacitate statică de stocare 3 000 TEU și va reprezenta un centru logistic și comercial major, fiind situat lângă autostrada A 10 cu conexiune la infrastructura de cale ferată electrificată, aproape de Alba Iulia și Cluj-Napoca (acces la aeroportul „Avram Iancu” și la 210 km de granița cu Ungaria.
Terminalul DP World va fi localizat în Aiud Intermodal Park România, investiție aflată în curs de realizare de către dezvoltatorul belgian ILD. Pe lângă terminalul intermodal care va acoperi o suprafață de aproximativ 80.000 mp, parcul logistic va cuprinde și diverse alte facilități pentru producție și viitoare dezvoltări logistice care vor ocupa o suprafață totală de peste 260.000 mp.
Terminalul va oferi producătorilor și distribuitorilor din regiune o integrare a facilităților de transport intermodal cu servicii suplimentare, precum spații de depozitare (inclusiv magazie cu temperatura controlată), facilități de încărcare și descărcare a containerelor și semiremorcilor de pe vagoane, spații de birouri, parcări pentru TIR-uri.
El va conecta mult mai ușor zona centrală a țării atât cu Portul Constanța dar și cu principalele porturi ale Mării Adriatice și Mării Nordului și de acolo cu clienți din jurul lumii.
DESPRE DP WORLD
DP World este liderul mondial în materie de logistică și infrastructură în domeniul transportului internațional de mărfuri, oferind soluții complete în acest sens.
Gama de servicii oferite acoperă fiecare element al lanțului de aprovizionare, de la terminale maritime și terestre, la parcuri industriale, la dezvoltarea de soluții tehnologice care să vină în întâmpinarea nevoilor clienților DP World.
Serviciile sunt oferite prin o rețea interconectată global de peste 295 de puncte de lucru, în 78 de țări de pe 6 continente.