Marți, 8 decembrie 2020, ora 11, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisat exponatul lunii decembrie, Un document al familiei Gagiu – certificatul de cununie al lui Mircea Rovine Gagiu.
Locotenent-colonelul Vasile Gagiu a condus Regimentul V Vânători al armatei române, regiment care a intrat triumfal în Alba Iulia la 19 decembrie 1918. Unul din fiii săi, cu numele sugestiv de Mircea Rovine, s-a căsătorit în anul 1935 avându-l drept naș pe mareșalul Alexandru Averescu.
Evenimentul este organizată de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.