”Finanțări pentru mediul privat” este un eveniment online ce se adresează celor ce caută fonduri pentru a revitaliza start-up-uri, pentru a dezvolta activitățile microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici. Prin identificarea surselor de finanțare sau a nevoilor de comunicare, evenimentul își propune să prezinte oportunitățile pentru aceste domenii, informații utile pentru cei care caută resurse financiare, dar și să răspundă unor întrebări concrete ale antreprenorilor participanți.
În acest an – unul în care majoritatea activităților economice au suferit din cauza pandemiei – solidaritatea și susținerea mediului privat este esențială. Răspunsul Uniunii Europene la criza economică determinată de coronavirus s-a concretizat prin implementarea unor inițiative financiare dedicate susținerii mediului privat și a angajaților. Comisia Europeană a mobilizat 8,4 miliarde euro sub formă de granturi și împrumuturi, dar și sub forma unei serii de instrumente financiare personalizate, pentru a sprijini economia țărilor europene și, în special, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) în vederea adaptării la criză. De asemenea, aproximativ 1,4 miliarde euro au fost canalizate prin intermediul Fondul Social European pentru ajutarea cetățenilor și salvarea locurilor de muncă.
”Antreprenoriatul reprezintă esenţa economiei de piaţă, prin iniţiativa individuală sau a unui grup de persoane, este fundamentul societăţii în care trăim. Este o activitate ce se poate practica la orice vârstă, fiind sursa leadership-ului și avem nevoie de acest motor intern de creştere, pentru a stimula dezvoltarea sustenabilă a economiei româneşti, pentru a crea locuri de muncă, pentru a crea un cadru normal de investiții, precum. Știm că, în acest an, mediul privat a trebuit să facă față unor situații grele, dar, dacă e să privim dincolo de aceste încercări, putem vedea că aceste provocări au ”forțat” antreprenorii să devină ceva mai inventivi, să-și diversifice serviciile, să-și regândească strategiile și să se adapteze. În același timp, autoritățile, susținute și de Uniunea Euopreană, au încercat să vină în întâmpinarea cerințelor mediului privat, au fost deschise măsuri de sprijin financiar, iar parte din solicitările adresate statului de către reprezentanții firmelor și-au găsit răspuns sau o mai mare deschidere pentru soluționare”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Există diverse surse de finanțare, dar mulți antreprenori, mai ales cei aflați la început de drum în business, nu dispun de informaţii relevante în legătură cu aceste surse, află informațiile târziu sau limbajul folosit nu este destul de simplu pentru a-l aplica în domeniile lor de activitate. Pe parcursul acestui eveniment vom vorbi despre programele europene și guvernamentale disponibile în această perioadă, despre fondurile alocate pentru digitalizare, despre fondurile europene derulate în perioada 2021-2027, prin ADR Centru, pentru finanțarea mediului privat. De asemenea, vom discuta și despre ce înseamnă inovare pentru un proiect cu finanțare europeană, despre cum pot fi găsiți parteneri de afaceri prin rețelele europene și vom propune un mod de lucru, pentru viitor, ca să ne asigurăm că aceste informații vor ajunge mai repede la cei interesați.
Dacă doriți să participați, vă așteptăm să vă înscrieți la link-ul: https://tinyurl.com/yyx5rquf
Informații de background privind inițiativele europene și naționale în domeniul economiei:
Răspunsul Uniunii Europene la criza economică determinată de coronavirus s-a concretizat prin implementarea a două inițiative: Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus (CRII) și Inițiativa-plus pentru investiții în răspunsul la coronavirus (CRII +). Fondurile UE au ajutat comunitățile naționale, regionale și locale să facă față impactului socio-economic negativ al pandemiei de coronavirus.
Totodată s-au adoptat norme temporare privind ajutoarele de stat, astfel încât guvernele să poată pune la dispoziția economiei lichidități pentru a sprijini cetățenii și pentru a salva locuri de muncă în UE.
De exemplu, în cazul României: Guvernul a emis OUG nr. 130/31 iulie 2020 în baza căreia se acordă microgranturi, granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții productive pentru firmele a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Pentru perioada 2021-2027 a fost gândit un pachet de redresare economică în valoare totală de 1.800 miliarde euro. Comisia va putea să împrumute până la 750 de miliarde euro de pe piețele de capital. Fondurile împrumutate vor fi folosite pentru credite de până la 360 de miliarde de euro și subvenții în valoare până la 390 de miliarde de euro, ce vor fi acordate țărilor celor mai afectate de criza sanitară în contextul crizei COVID-19, dintre cele 27 de țări UE.
Pe de altă parte, pentru România vor fi disponibili aproape 80 de miliarde de euro (79.917.000.000 euro), în cadrul bugetului multianual 2021-2027, din care o parte din resurse vor putea fi folosite pentru a pune în practică planul de redresare în următoarea perioadă.
De asemenea, Comisia a înființat Instrumentul de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE) pentru a-i ajuta pe oameni să își păstreze locul de muncă în timpul crizei. Instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență va furniza sprijin financiar în valoare de până la 100 miliarde euro pentru a contribui la protejarea lucrătorilor și a locurilor de muncă afectate de pandemia de COVID-19. Acesta a devenit activ în luna septembrie 2020, în urma finalizării procedurilor naționale de aprobare și semnare de către toate statele membre a acordurilor de garantare, în valoare totală de 25 miliarde EUR.