„Așa arată imaginea de ansamblu a noului spital de oncologie și cardiologie intervenționala care a fost selectat pentru a fi finanțat pe PNRR, cu al 6-lea punctaj din cele 27 de noi unități spitalicești, in municipiul Alba Iulia!
Proiectul integrează inclusiv partea de heliport.
Vreau sa felicit echipa de tehnicieni a spitalului judetean, formată din doar trei oameni, putini dar eficienti și inimoși, conduși de managerul Marza Diana. Au făcut o treaba excelenta pregătind un proiect matur in doi ani de birocrație!
Sunt 46 de milioane de euro, fara TVA, care vor finanța acest nou corp de spital, poate cea mai importantă investiție in infrastructura judeteana, după autostrada Sebes-Turda.
Venim și cu alte vesti bune in scurt timp, pentru ca împreuna cu Diana Marza și Ion Dumitrel, seful ISU, col. Costea pregătim noi investiții in sanatate! Azi doar una dintre ele: Jidvei a primit aprobarea pentru un punct de lucru SMURD-ISU.
Punem sanatatea oamenilor din Alba pe primul loc!”, scrie Florin Roman, deputat PNL de Alba, într-o postare pe facebook.