Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
RUSU DANIEL GHEORGHE, la data faptelor primar al comunei Șpring, județul Alba, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
-abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (4 fapte din care 2 în formă continuată),
-participație improprie la fals intelectual, în formă continuată,
SC TRANSILVANIA TOTAL INVEST SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
S.F.N., administrator al SC Transilvania Total Invest SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2016-2020, inculpatul Rusu Daniel Gheorghe, în calitate de primar al comunei Șpring, județul Alba, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară, în contextul în care, în mod nelegal:
-ar fi dispus, pe o perioadă de aproximativ șapte luni, ca în timpul programului de lucru mai mulți angajați ai instituției pe care o conducea și angajați ai Filialei Județene Alba a Comunelor din România (delegați să-și desfășoare activitatea în cadrul Primăriei comunei Șpring) să desfășoare, folosind utilaje ale primăriei, lucrări de construire la trei imobile, dintre care două aparțineau edilului. Ulterior, inculpatul Rusu Daniel Gheorghe ar fi determinat o subordonată să consemneze, fără vinovăție, date necorespunzătoare adevărului, cu ocazia completării foilor colective de prezență deși cunoștea faptul că numărul de zile lucrate de către angajații respectivi, menționate la rubrica ”zile lucrate”, nu ar fi corespuns adevărului.
-ar fi achitat administratorului SC Transilvania Total Invest SRL suma de 82.000 lei reprezentând contravaloarea unor servicii de curățare pășuni în condițiile în care activitățile respective nu ar fi fost executate, societatea nedispunând de resursa umană și utilajele necesare executării acelor obligații contractuale;
-ar fi dat spre folosință unei persoane o suprafața de 8,5 hectare de pășune pe termen nelimitat și gratuit;
-ar fi închiriat de la o societate comercială o suprafață de teren de 6.326,5 m.p. pentru a parca trei utilaje/autospeciale ce aparțineau primăriei comunei Șpring.
Prin demersurile menționate mai sus a fost produs primăriei comunei Șpring și Filialei Județene Alba a Comunelor din România un prejudiciu total de 175.376 lei.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor trei inculpați.
Primăria comunei Șpring și Filiala Județeană Alba a Comunelor din România s-au constituit parte civilă în procesul penal.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE D.N.A., 4 ianuarie 2024
Citește și: