Sub un cer senin, Cetatea Marii Uniri a fost astăzi locul central al sărbătorii Zilei Naționale a României. Mii de oameni s-au adunat pentru a celebra acest moment important, iar atmosfera a fost una deosebită, încărcată de emoție și mândrie națională.
Printre momentele de vârf ale zilei se numără spectacolul salvelor de tun, parada portului popular, unde participanții au defilat în costume tradiționale din toate regiunile țării și parada militară, un simbol al respectului pentru istoria și valorile noastre naționale.
Evenimentele dedicate Zilei Naționale continuă și în această seară cu:
17:30 – Retragerea cu torțe
Un moment solemn și emoționant, ce simbolizează respectul pentru eroii neamului.
18:30 – Spectacol folcloric extraordinar „Alba Unește România”
La Sala Unirii, artiști de renume din toate regiunile istorice ale țării vor susține un spectacol folcloric de excepție, dedicat Zilei Naționale și „Anului Avram Iancu”. Printre invitați se numără: Veta Biriș, Ionuț Fulea, Pr. Doru Gheaja, Sava Negrean Brudașcu, Matilda Pascal Cojocărița și mulți alții. Ansambluri și grupuri tradiționale, precum Tulnicăresele din Munții Apuseni, Corul „Theotokos”, și Garda Națională de la Alba Iulia. Spectacolul va fi acompaniat de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba, sub bagheta dirijorului Alexandru Pal.
20:30 – „La mulți ani, România!”
Seara se va încheia cu un impresionant spectacol de artificii în Piața Cetății Alba Carolina, marcând un final grandios al unei zile de neuitat.
Seara se va încheia cu un impresionant spectacol de artificii în Piața Cetății Alba Carolina, marcând un final grandios al unei zile de neuitat.