Gabriel Pleşa: Problema parcărilor rămâne una din marile provocări ale actualei administrații din Alba Iulia

- Administratie - ianuarie 7, 2021
Distribuie

„Am trecut printr-un an 2020 extrem de greu, iar anul acesta se anunță unul complicat și cu multe provocări, cu atât mai mult cu cât efectele pandemiei nu sunt încă pe deplin cunoscute sau resimțite. Cu toate acestea, odată cu noul vaccin avem o rază de speranță și un orizont de așteptare pentru revenirea cât mai rapid la normalitatea pe care ne-o dorim cu toții. Această normalitate nu înseamnă doar ridicarea restricțiilor, ci și o revenire la statutul de prioritate a unor mai vechi probleme, printre care și cea a parcărilor”, afirmă primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa.

„Mi-am propus ca până în luna martie să demarăm procedurile de demolare a fostului cinematograf Columna, din centrul orașului, după care să avem o estimare privind costurile pe care le implică ridicarea, în locul fostei clădiri, a unei parcări pe mai multe nivele.

Am demarat deja lucrările de amenajare a unor parcări rezidențiale în locul fostelor centrale termice de cartier, cele care nu au putut fi puse în valoare și au fost demolate, urmând ca astfel de acțiuni să continue.

Îmi doresc ca, împreună cu colegii din noua administrație și alături de noul Consiliu Local să găsim, în cel mai scurt timp posibil, soluția optimă pentru demolarea blocului G2, Turturica, și pentru a construi în locul lui o parcare rezidențială”, anunţă primarul albaiulian.

Δn parteneriat cu Consiliul Județean, vom construi o parcare nouă lângă Policlinică. Tot alături de Consiliul Județean, care deține parte din teren, sper să găsim o soluție pentru a amenaja o parcare, chiar și temporară, spațiul din Centru, din zona Electrica, unde a fost amplasată în trecut piața agroalimentară.

Știu foarte bine că lipsa locurilor de parcare este o problemă în Alba Iulia. Locul de parcare rezidențial, anume ideea că fiecare proprietar al unui imobil trebuie să aibă un loc de parcare, rămâne o prioritate și un deziderat pentru mine și administrația pe care o conduc. Totodată, trebuie să dezvoltăm și rețeaua de parcări publice.

Nu trebuie și nu vreau să ne ascundem după deget: parcările sunt nu doar o necesitate și o urgență ci și o sursă de venit importantă pentru administrație. Tocmai de aceea am decis ca, în urma reorganizării aparatului administrativ, să înființăm un Birou Parcări în cadrul Serviciului Administrare Domenii Publice, care să aibă în sarcină exclusiv această problemă. 

Vom face tot ce ține de noi pentru a îmbunătăți și dezvolta sistemul de parcări din Alba Iulia, astfel încât prețul plătit de cetățeni să fie pe măsura condițiilor pe care administrația le oferă prin parcările amplasate pe domeniul public”, mai spune primarul Gabriel Pleşa.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU