Gabriel Pleșa și-a prezentat raportul de activitate pentru al doilea an petrecut la conducerea administrației din Alba Iulia

- Administratie - octombrie 24, 2022
Distribuie

Primarul municipiului Alba Iulia a făcut public raportul de activitate pentru al doilea an în fruntea administrației locale. Gabriel Codru Pleșa a anunțat pe contul său de socializare:

Stimați albaiulieni,

Se împlinesc 2 ani de când numărul meu de telefon este public, accesibil pentru oricare dintre dumneavoastră, de când, stradă cu stradă, am luat Alba Iulia la pas și am căutat împreună cele mai bune soluții la problemele noastre, ale locuitorilor.

Mai binele oricărei comunități pornește de la parteneriatul dintre administrație și beneficiari, dintre cei care sunt plătiți pentru a fi în slujba municipiului și cei care plătesc, prin taxe și impozite, pentru ca interesele să le fie reprezentate la nivel administrativ. În acest sens, am urmărit ca întreg aparatul primăriei să fie cât mai aplicat în deservirea dumneavoastră, cu celeritate, profesionalism și cu respectarea legii. Cu toate acestea, de multe ori, timpii de așteptare până la rezolvarea provocărilor cu care ne confruntăm la nivelul Primăriei Alba Iulia sunt mai îndelungați decât ne-am dori, dar altfel nu se poate! Nu am să accept niciun compromis pentru a câștiga simpatia ori bunăvoința cuiva!

Etapele de implementare a proiectelor majore, de mobilitate, infrastructură, culturale ori de altă natură, demarate de la începutul mandatului cu care m-ați învestit, s-au derulat și continuă în condițiile prevăzute de legislație. Știm, de asemenea, că nimic trainic și de anvergură nu se realizează fără consum de timp, resurse și efort. Ne este încercată și răbdarea, fără îndoială, dar victoria și satisfacția sunt, în final, ale celor care știu să-și măsoare nerăbdarea, apreciind truda celor implicați și susținându-i pe cei care fac lucrurile să se întâmple!

Raportul activității mele în funcția de primar al municipiului Alba Iulia, pentru perioada 22 octombrie 2020 -ziua în care am preluat conducerea primăriei – și până astăzi, îl găsiți mai jos. Nu găsiți orele lucrate peste program, cele petrecute pe stradă, cu dumneavoastră, emoțiile, tensiunile, tristețile ori bucuriile resimțite în aceste 24 de luni în care nu au fost toate doar bune, nici toate doar rele. La fel ca într-o familie, ca într-o gospodărie, la final de an contabilizăm ce am reușit să ducem la bun sfârșit, fără să neglijăm ce avem încă în lucru, și pentru care avem nevoie, în continuare, de ajutor ori susținere.

Le mulțumesc consilierilor locali, celor doi viceprimari, consilierilor din Cabinetul Primarului și, nu în ultimul rând, tuturor funcționarilor din instituție, care au înțeles că trebuie să își facă datoria, să sprijine schimbarea și creșterea calității vieții în urbea noastră.

Pentru anii rămași, pentru tot ce mi-am propus să realizăm pentru oraș, împreună cu echipa Primăriei Alba Iulia, vă rog să-mi fiți alături, iar pentru sprijinul și încrederea acordate, vă mulțumesc!

Raportul complet în linkul de mai jos:

https://www.apulum.ro/ro/pdf3/Raport2ani.pdf?fbclid=IwAR34fse-duVt7Mvmn413ISZT2KAPwQz_8I2kVqqydLzhIltlm8HbPoiUzGc

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU