Fermierii, producătorii locali, dar și crescătorii de animale din zona de munte, beneficiază de măsurile bune adoptate în domeniul agricol și sectorul alimentar de către specialiștii social-democrați din Guvern și Parlament.
Producătorii locali au posibilitatea să își valorifice produsele la prețuri corecte, în marile lanțuri de magazine; fermierii își primesc subvențiile la timp, iar oamenii din zona montană au la dispoziție fonduri pentru înființarea de stâne, centre de colectare și prelucrare lapte, respectiv centre de colectare și prelucrare fructe de pădure și ciuperci.
Proiectul Casa de Comerț Agroalimentar Unirea, inițiat de PSD, dă roade!
Recent a avut loc prima livrare de legume de la producătorii români către magazinele Carrefour România, intermediată de Casa de Comerț Agroalimentar Unirea. Astfel, 12 tone de legume (cartofi, varză albă, varză roșie și dovleac plăcintar) preluate de la producătorii autohtoni au fost livrate direct la unul dintre depozitele retailer-ului francez din comuna Chiajna, județul Ilfov, pentru a fi introduse în circuitul comercial.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de către social-democratul Petre Daea, a anunțat că livrările de produse agroalimentare se vor desfășura cu o frecvență săptămânală. Reprezentanții Casei de Comerț Agroalimentar Unirea continuă discuțiile și cu alte lanțuri de magazine din România pentru a se încheia contracte de colaborare, în beneficiul tuturor părților implicate.
Fermierii au primit primele subvenții!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a autorizat la plată avansul pentru peste 40.000 de fermieri care vor primi, în total, peste 200 de milioane de euro. Până la sfârșitul anului, circa 1,3 miliarde de euro de la Uniunea Europeană vor ajunge în conturile fermierilor. În jur de 800.000 de fermieri români vor putea beneficia de sprijin financiar nerambursabil.
Pachet de sprijin pentru zona montană
Guvernul a adoptat hotărâri prin care mai multe tipuri de investiții, ce vizează zona montană și cu rezonanță pentru Munții Apuseni și Munții Sebeșului, vor primi finanțare. Banii vor fi acordați pentru:
-înființarea stânelor montane;
-înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană;
-înființarea centrelor de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană.
Astfel, PSD guvernează cu rezultate concrete și este alături, prin fapte, de cei care, prin munca lor, aduc plusvaloare și contribuie la ceea ce înseamnă dezvoltarea sectorului agricol și securitatea alimentară a României.
Deputat PSD Alba, Radu Marcel Tuhuț