România nu va trimite trupe în Ucraina, însă în cazul unui acord de pace, așa-numitele forțe de garantare a păcii ar putea fi amplasate pe flancul estic, iar România ar putea deveni țară de tranzit pentru acestea, a declarat președintele interimar Ilie Bolojan.
Declarația a fost făcută la Paris, unde liderii Coaliției pentru Sprijinirea Ucrainei s-au reunit joi pentru a discuta despre sprijinul acordat Kievului. În cadrul reuniunii, președintele Franței, Emmanuel Macron, a subliniat că cele 31 de delegații participante au convenit asupra continuării sprijinului pentru Ucraina și armata sa.
Ilie Bolojan a explicat că, într-o ipoteză în care s-ar ajunge la un acord de pace, s-a analizat posibilitatea ca forțe internaționale de garantare a păcii să fie desfășurate fie pe flancul estic, fie în zone mai îndepărtate de linia frontului, iar România ar putea avea un rol important în tranzitul acestora.
„Aceste forțe nu ar ajunge sub nicio formă în zona liniei de front, ar putea fi localizate pe flancul de est sau la o distanță mare de front, pe teritoriul Ucrainei. Oricum, tranzitarea acestor forțe nu se va putea face decât și prin România, cel puțin în zona de sud. Vom participa ca țară de tranzit, de hub, la aceste discuții, astfel încât Statul Major să știe care ar putea fi aceste planuri și să fim pregătiți cu infrastructura logistică necesară”, a explicat Ilie Bolojan.
Totodată, liderii Coaliției au exclus ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei și au discutat despre posibilitatea înăspririi acestora pentru a crește presiunea asupra Moscovei.


