Un incendiu a izbucnit marți seară, în jurul orei 22.00, la o casă din Lopadea Nouă. Pompierii aiudeni au intervenit la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și al mansardei.
Acoperișul casei a ars pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Nu s-au înregistrat victime.