Un bărbat din Câmpia Turzii, care ar fi înșelat un vârstnic din Mirăslău în contextul efectuării unor lucrări de reparație la burlanele casei, a fost identificat de polițiști. Prejudiciul, în valoare de 13.000 de lei, a fost recuperat.
La data de 7 septembrie 2021 polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au identificat un bărbat de 22 de ani, din Câmpia Turzii, județul Cluj, ca persoană bănuită de săvârșirea unei înșelăciuni, cu un prejudiciu în valoare de 13.000 de lei.
Se pare că, la data de 18 august 2021, acesta ar fi abordat un bărbat de 69 de ani, din comuna Mirăslău, căruia i-ar fi propus să îi repare jgheaburile de colectare a apei pluviale, contra sumei de 1.500 de lei.
La finalizarea lucrării, vârstnicului i-a fost cerută o sumă mult mai mare, iar pentru că acesta nu avea banii în casă, bărbatul l-a transportat la o bancă din Aiud de unde a scos suma de 11.500 de lei, pe care i-a înmânat-o.
Prejudiciu a fost recuperat integral și restituit păgubitului.