Odată cu modernizarea DJ 750 C (în această perioadă se lucrează la cererea de finanțare pe Programul Regiunea Centru), vom pune în valoare frumusețile naturii și zestrea de tradiții din zonă, arătând tuturor ce locuri frumoase avem.
Drumul județean 750 C străbate culmile Trascăului, iar modernizare sa reprezintă o deschidere spre dezvoltare, atât economică, cât şi turistică şi culturală, cu un mare impact social.
La Sălciua, locul de unde pornește traseul drumului, ne putem bucura de locuri cu adevărat fascinante, dintre care pot fi amintite Peștera „Huda lui Papară”, locul unde legenda spune că s-a ascuns Zamolxes, zeul dacilor, Cascada „Șipote” sau rezervațiile naturale „Vânătările Ponorului” și „Peștera Poarta Zmeilor”.
La Mănăstirea Sub Piatră, aflată la adăpostul stâncilor, găsim vechea bisericuță monument istoric cu hramul “Cuvioasa Parascheva”, ridicată în anul 1797 pe locul unui mai vechi schit, simbol al luptei românilor din Transilvania pentru păstrarea credinței ortodoxe.
Pe lângă peisajele uimitoare, de-a lungul DJ 750 C găsim locuri încărcate de istorie, oameni cu sufletul mare și locuințe tradiționale românești.
Abătându-ne puțin de la traseul drumului, ne putem închina la biserica “Sfânta Treime” de la Lătureni (Valea Largă), monument istoric care datează din anul 1782, cât și la cele două mănăstiri de la Ponor, cu hramul “Sfântul Ierarh Nectarie”, respectiv “Sfântul Ierarh Spiridon”.
În centrul comunei Ponor, DJ 750 C se intersectează cu Transapuseana până la Râmeț, unde drumul coboară pe lângă Cheile Mănăstirii până la Mănăstirea Râmeț, oferind un peisaj spectaculos asupra zonei. De la mănăstire, drumul se desfășoară de-a lungul Văii Geoagiului, până în Teiuș.
Ion Dumitrel, președintele CJ Alba
Citește și: