Ion Dumitrel vrea să sacrifice vechii președinți ai CJ Alba pentru a opri migrarea primarului din Blaj la PSD?

- Anchete - septembrie 28, 2024
Distribuie



PNL Alba stă în aceste zile pe un butoi cu pulbere și riscă să facă implozie din cauza nemulțumirilor mocnite care s-au adunat în ultima vreme.

Ca să liniștească apele în partid, se pare că Ion Dumitrel este pe punctul de a sacrifica, la fel ca într-un joc de șah, cele două piese importante din Consiliul Județean Alba:  vicepreședinții Mitică Fulea și Marius Hațegan.
Surse liberale susțin că una dintre cauzele acestui conflict intern este Gheorghe Rotar, primarul Blajului, care este deja într-un conflict deschis cu Ion Dumitrel, pe motiv că acesta nu și-ar respecta angajamentele din trecut: i-a promis că îl susține pentru a fi succesorul său la Consiliul Județean Alba și la conducerea filialei județene a PNL.
Supărat, Gheorghe Rotar a negociat intens cu PSD, atât în plan local, cât și național. Speriat că își va pierde primarul liberal care a obținut cel mai mare scor politic la alegerile locale, Ion Dumitrel a plusat cu o contraofertă: postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Alba pentru Rotar junior, fiul edilului din Blaj. Se pare că oferta ar liniști pentru moment supărarea primarului din Blaj, însă creează noi nemulțumiri în PNL Alba pentru că va trebui sacrificat unul dintre vicepreședinții Fulea sau Hațegan. Ambii se bucură de o susținere puternică în rândul primarilor PNL.
Surse din PNL susțin că primul sacrificat va fi Dumitru Fulea, iar postul său va reveni lui Rotar junior.
În același timp, surse din cadrul PSD susțin că negocierile cu Gheorghe Rotar nu s-au încheiat, iar între primarul Blajului și președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, este o ruptură extrem de mare, care va fi greu de reparat. Astfel, postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Alba ar fi doar o mică parte  din solicitările lui Rotar.
Cert este că Mitică Fulea va fi primul sacrificat în acest scandal, însă nici în cazul lui Marius Hațegan lucrurile nu sunt atât de clare. Astfel, Hațegan a primit postul de coordonator al campaniei electorale, iar Dumitrel poate avea o strategie bine pusă la punct, în cazul în care rezultatele nu vor fi bune, Marius Hațegan va fi vinovatul de serviciu. În acest context, Hațegan pierde postul de vicepreședinte, care ar fi râvnit de Horațiu Florea. Florea este tânăr și neexperimentat în politică și în administrație, dar este preferat de Dumitrel pentru că este ascultător până la obediență. Astfel, cu Florea și cu Rotar ca vicepreședinți, Ion Dumitrel va avea un mandat liniștit și cel mai probabil va pregăti terenul  preferatului său pe care vrea să îl lase succesor: Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeș. Acest lucru este confirmat și de sursele liberale citate, care afirmă că Dorin Nistor este tot mai prezent în jurul lui Dumitrel, pregătindu-se, în primă fază, să preia PNL Alba.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU