IPJ Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020

- Din Judet - iunie 4, 2021
masca
Distribuie

În ultimele 24 de ore, au fost verificate 361 de persoane aflate în carantină, 115 aflate în izolare și au fost organizate 11 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 439 de persoane. Alte 34 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 65 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 115 terase, restaurante, fastfood-uri și 65 de mijloace de transport, din care 9 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 14 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Amintim faptul că purtarea măștii de protecție este, în continuare, obligatoriu în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spațiile comerciale, precum și în spațiile publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transport în comun.

Stimați cetățeni, având în vedere că virusul este în continuare prezent, vă recomandăm să nu vă expuneți la riscul de a vă infecta.

Acțiunile de control vor continua.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU