Jandarmeria Alba la datorie pe perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoara Adormirii Maicii Domnului

- Actualitate - august 15, 2024
Distribuie

În perioada 15-18 august, Jandarmeria Alba va acționa cu efective sporite pentru a asigura măsuri de ordine publică la evenimentele prilejuite de minivacanța cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Vom acționa atât independent cât și în sistem integrat alături de polițiști și pompieri pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, preponderent în zona lăcașurilor de cult de la nivelul județului, pe timpul desfășurării slujbelor religioase la mănăstirile și bisericile care își serbează hramul, slujbe ce adună în fiecare an mii de credincioși. Amintim aici mănăstirile de la Dumbrava, Oașa, Râmeț dar și Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia sau Catedrala din Blaj.

Vrem să ne asigurăm că veți petrece în siguranță, sens în care vom fi prezenți la manifestările cultural-artistice precum Suflet de Român de la Alba Iulia și cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș, la evenimentul Mărie dragă Mărie de la Valea Lungă și Vințu de Jos. Efectivele Jandarmeriei Alba, vor asigura măsuri de ordine publică la Festivalul Roman Apulum și la cea de a XXIX-a ediție a Târgului Lemnarilor din Munții Apuseni, evenimente ce adună an de an un număr mare de participanți. Vom fi prezenți și la evenimentele precum Roșia Montană Unplugged sau Fiii Satului Glod dar și la evenimentele sportive precum Turul Ciclist al României care va tranzita și județul nostru și la meciurile de fotbal din cadrul Cupei României de pe stadionul Cetate și de la baza sportivă Pielarul din Sebeș.

Peste 180 de jandarmi vor fi la datorie în acestă minivacanță pentru că vrem să ne asigurăm că veți avea parte de clipe minunate și în siguranță, sens în care vom oferi sprijin organizatorilor, vom acționa pentru protecția participanților și vom preveni apariția violențelor sau a faptelor antisociale.

Vă recomandăm:

Să manifestați răbdare și să respectați indicaţiile forțelor de ordine;
Să evitați implicarea în conflicte de orice natură;
Să acordați o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje);
Părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situaţiile de rătăcire şi pentru a preveni eventualele accidente.

De asemenea, jandarmii de la posturile montane sunt pregătiți să intervină pentru ajutorarea celor aflați în dificultate în zona montană a județului. Având în vedere că la nivelul județului Alba au existat nenumărate atenționări cu privire la apariția animalor sălbatice în proximitatea gospodăriilor sau în stațiunile turistice, în cazul în care întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni și anunțați în cel mai scurt timp autoritățile.

Recomandăm celor aflați la munte în această perioadă urmatoarele:

Să rămâneți în zona traseelor turistice amenajate și să evitați călătoriile solitare;
Să fiți echipați corespunzător și să vă dotați mijloacele de transport pentru circulația în condiții de munte;
Să respectați indicatoarele și semnalizările care atrag atenția asupra unui drum/traseu turistic închis circulației în această perioadă.

În cazul în care sunteți martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială apelați numărul unic de urgenţă 112, sau adresați-vă celui mai apropiat echipaj de jandarmerie.

Jandarmeria Alba vă urează clipe minunate, dar mai ales în siguranță alături de toți cei dragi. (comunicat Jandarmeria Alba)

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU