Ieri, 10 mai 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat 35 de percheziții, toate pe raza județului Alba, în cadrul unui dosar penal care vizează fapte de evaziune fiscală.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2022, mai mulți angajați ai unei societăți comerciale care comercializează carburanți ar fi eliberat, în favoarea unor societăți comerciale, bonuri fiscale care atestau achiziții de carburant, cu toate că vânzările ar fi fost efectuate altor persoane.
Ulterior, bonurile fiscale și facturile aferente acestora ar fi fost înregistrate în contabilitățile societăților comerciale ca și cheltuieli, în scopul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat al statului.
Se pare că, în schimbul bonurilor fiscale, angajații stațiilor de carburant ar fi perceput sume de bani, respectiv procente cuprinse între 5 și 10 % din valoarea acestora.
Cu ocazia perchezițiilor, au fost ridicate documente și alte bunuri utile anchetei, în vederea completării probatoriului.
La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost audiate, în calitate de martor, 12 persoane.
Prejudiciul urmează să fie stabilit.
Acțiunea polițiștilor de investigate a criminalității economice a fost sprijinită de polițiști din cadrul serviciilor de investigații criminale, ordine publică, arme, explozivi, substanțe periculoase, pentru acțiuni speciale, de polițiști din cadrul polițiilor municipale Alba Iulia, Aiud și Blaj, de polițiști de la polițiile orășenești Teiuș și Câmpeni, de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.
IPJ Alba