Județul Alba: Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră

- Din Judet - martie 28, 2023
Distribuie

În perioada 20-26 martie 2023, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acțiune ce a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea și sancționarea participanților la traficul rutier care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

La acțiune, polițiștii rutieri din județ au fost sprijiniți de polițiștii de ordine publică cu atribuții pe linie de poliție rutieră.

În această perioadă, au fost aplicate 653 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, din care 506 pentru depășirea limitei legale de viteză, 87 pietonilor care nu au respectat regulile privind traversarea sau circulația pe drumurile publice, 53 bicicliștilor și 7 pentru conducere sub influența alcoolului.

Totodată, au fost reținute 34 de permise de conducere și au fost constatate 13 infracțiuni la regimul rutier, anunță IPJ Alba.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU