Klaus Iohannis: Prin carantinarea localităţilor putem să ţinem sub control epidemia de coronavirus

- Nationale - noiembrie 22, 2020
Distribuie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că prin carantinarea localităţilor epidemia de COVID-19 poate fi ţinută sub control, apreciind că este o măsură care şi-a dovedit eficienţa.

„Carantinarea este o măsură complexă de restricţionare a circulaţiei în esenţă, care permite controlul răspândirii pandemiei într-o localitate. Avem deja de câteva săptămâni măsuri de carantinare luate şi primele rezultate au început să apară. Acolo unde s-au luat măsuri de carantinare creşterea aceea necontrolată de cazuri de pe o săptămână pe alta în toate cazurile a încetat, urmând să se menţină restricţiile până când numărul de infectări începe să scadă, dar nu doar într-o zi, ci în mai multe zile consecutive în aşa fel încât să se poată considera că infecţia nu se mai răspândeşte galopant.

Este o măsură care şi-a dovedit eficienţa, însă problematică este nu măsura în sine, ci efectul economic, fiindcă restricţionările respective au un efect economic negativ măsurabil. De aceea, experţii recomandă, după analiza atentă, foarte amănunţită, unde se impune şi unde nu se impune carantinarea. Din păcate, sunt destul de multe localităţi care acum sunt propuse pentru carantinare, dar cred că peste tot, într-un timp relativ scurt, de regulă două-trei săptămâni, lucrurile reintră într-o oarecare normalitate, deci pandemia nu dispare, însă se reintră pe cifre care corespund mediei naţionale şi în acest fel putem să ţinem epidemia sub control, acţionând local şi regional pentru aceasta”, a declarat Klaus Iohannis, duminică, după ce a vizitat Institutul Clinic Fundeni.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU