Începând din luna viitoare, toate magazinele din România vor trebui să informeze clienții prin etichete suplimentare dacă au redus cantitatea produselor fără a scădea prețul, conform noii „Legi shrinkflation”.
Publicată recent în Monitorul Oficial, această lege urmărește să contracareze practicile înșelătoare ale unor comercianți care micșorează gramajul produselor, menținând sau chiar majorând prețurile.
Inspirată de modelul francez, legea obligă supermarketurile să anunțe clar consumatorii atunci când ambalajele produselor conțin mai puțin lapte, orez, chipsuri sau alte alimente, fără a oferi o reducere de preț corespunzătoare.
Autoritățile au obținut deja acordul Comisiei Europene pentru aplicarea acestei măsuri, care vizează transparența în relația dintre comercianți și consumatori. O altă practică de tip „strechflation”, prezentă pe piețele din Vest, presupune creșterea cantității unui produs, dar cu o majorare disproporționată a prețului, un alt fenomen de care autoritățile sunt vigilente.
Magazinele au la dispoziție 30 de zile pentru a se conforma noilor reglementări, astfel încât să evite eventualele sancțiuni.