Material lemnos confiscat de polițiști pentru nereguli

- Din Judet - iunie 27, 2023
Distribuie

În cursul zilei de luni, 26 iunie 2023, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos, în timp ce acționau pe DN 7, au oprit, pentru control, un camion cu remorcă, care transporta material lemnos.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că avizul de însoțire al materialului lemnos, prezentat de către conducătorul auto pentru cei 22 de metri cubi care erau încărcați în remorcă, nu avea corespondent în aplicația SUMAL.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiuni de transport, cu orice mijloace de transport, al materialelor lemnoase, in volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente specifice de transport, faptă prevăzută și pedepsită de art. 68, din Legea 46/2008 – Codul Silvic.

Atât remorca cât și întreaga cantitate de material lemnos transportă cu aceasta au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU