Luni, 2 noiembrie, comandantul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, colonel Marcel Domșa a ținut să transmită un mesaj cu ocazia aniversării a 101 ani de la înființarea colegiului militar.
„Vreme trece, vreme vine, toate-s vechi și nouă toate”Multe lucruri se vor schimba, vor fi altfel. La fel și noi. Istoria își urmează cursul, istoria se repetă. Istoria lasă urme. Cu o variație care nu era trecută în program. Anul trecut pe vremea asta sărbătoream ziua Colegiului cu multă lume și invitați de seamă. Pentru mine, ziua aceasta are o semnificație aparte. Este o zi altfel. Înseamnă „împreună”. Înseamnă să stai alături de oamenii cu care lucrezi în fiecare zi, alături de elevi, să petreci timp cu ei, să te asiguri că încă un an a trecut cu bune și cu rele, dar toate „împreună”. Viața obișnuită, așa cum o știam până acum, a luat o pauză.Am văzut cât de fragili suntem cu toții. Pe vremuri se întâmplau războaie, cu arme și muniții. Acum războaiele sunt altfel. Și, cele mai multe, le ducem noi cu noi, din păcate.Dragi elevi,Învățați din aceste vremuri mai ales, să fiți răbdători. Să fiți atenți la cei de lângă voi. La oamenii din jurul vostru care sunt importanți și la lucrurile care vă împlinesc, acelea care contează pentru fiecare dintre voi. La zâmbetul colegului din spate, la lacrimile colegei din dreapta. La dăruirea profesorului vostru. La atenția și grija comandantului de companie. Sunați-vă părinții și întrebați-i ce mai fac. Dacă sunt bine, dacă le este bine, dacă au nevoie de ceva, dacă sunt sănătoși.Stimate cadre didactice,Știu cât de greu este să duceți misiunea asta la bun sfârșit. Știu că, acum mai mult ca niciodată, trebuie să fiți mai implicați, mai activi. Mereu atenți la elevi, să vă asigurați că ei sunt bine și să îi faceți să zâmbească, să înțeleagă noile provocări ale fiecărei materii, să îi înțelegeți și să îi încurajați Iar pentru asta aveți nevoie de putere, de răbdare, iar și iar… Și abia la sfârșitul tuturor orelor, după ce veți fi pus cataloagele la loc, vă trageți puțin sufletul, dar tot cu gândul la elevi pentru ca a doua zi să o luați de la capăt.Le mulțumesc profesorilor! Și vreau să le spun că știu ce fac și ceea ce fac e bine. Le mulțumesc cadrelor militare, întregului personal, pentru efortul depus în aceste momente dificile.Sper să treacă această perioadă cât mai repede. Și sper să ne lase mai empatici și mai înțelepți. Mai cumpătați și mai atenți la reguli, la lucruri și oameni. Mai atenți la „noi” și la ceea ce înseamnă „împreună”.Vivat Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”!
Mesajul comandantului Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, colonel Marcel Domșa, cu ocazia aniversării a 101 ani de la înființarea colegiului militar.