Ministerul Economiei, condus de social-democratul Florin Spătaru, a alocat, în mai puțin de 1 an, prin scheme de ajutor destinate industriei din România, 314 milioane euro.
Acești bani sunt alocați ca răspuns la crizele simultane cu care s-a confruntat inclusiv sectorul industriei în ultima perioadă.
PSD susține mediul privat prin fapte concrete. Banii alocați de la bugetul de stat fiind extrem de importanți pentru afacerile românești.
Recent, au fost semnate mai multe contracte de finanțare cu firme care activează în sectoare industriale diverse, precum: industria fabricării echipamentelor electrice, textilă, farmaceutică, aeronautică.
Ministerul Economiei implementează Programul de creștere a competitivității produselor industriale și sprijină prin această schemă de ajutor de minimis dezvoltarea durabilă a întreprinderilor din industria prelucrătoare.
Schema de ajutor de minimis are prevăzut un buget total de aproximativ 6 milioane euro, suma maximă acordată unui beneficiar din bugetul schemei este egală cu echivalentul în lei al sumei de 200.000 de euro, iar plata se va efectua eşalonat, prin rambursarea cheltuielilor în baza documentelor justificative.
Totodată, Ministerul Economiei derulează schema de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară care este bugetată cu 8 milioane de euro.
De asemenea, Ministerul Economiei gestionează o schemă multianuală de granturi de la bugetul de stat, pentru investiții inițiale ale companiilor din industria prelucrătoare, în valoare totală de 300 de milioane de euro, cu un buget mediu anual de 150 milioane de lei pentru perioada 2022-2023. Ajutoarele vor fi acordate pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice, fiind considerate costuri eligibile investițiile în active corporale și necorporale, costurile salariale estimate care rezultă din crearea de locuri de muncă în urma unei investiţii iniţiale, calculate pe o perioadă de doi ani sau o combinaţie între cele două.
Operatorii economici pot găsi mai multe informații relevante despre aceste scheme de ajutor pe site-ul Ministerului Economiei.
Președinte PSD Alba, Radu Marcel Tuhuț