Miercuri, 28 decembrie 2022, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud l-au reținut pentru 24 de ore pe un tânăr de 24 de ani, din localitatea Miraslău, care este cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Iată faptele: În noaptea de 25 decembrie spre 26 decembrie 2022, în timp ce se afla la un local public din municipiul Aiud, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan, a agresat un bărbat de 36 de ani și a tulburat ordinea și liniștea publică.
Persoana agresată a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În cursul zilei de joi, 29 decembrie 2022, tânărul de 24 de ani va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.