xpoziția de icoane pe sticlă din Parohia Ortodoxă Română, Potsdam / Rumänisch-Orthodoxe Gemeinde, Potsdam-Golm, continuă cu cea de-a doua parte: expunerea până în luna septembrie a.c. a icoanelor zugrăvite în cadrul atelierului de pictură pe care l-am desfășurat împreună cu și pentru comunitatea română ortodoxă, dar și pentru cea evanghelică din Potsdam.
Duminica trecută dedicată Sfinților Români, membrii comunităților reunite și-au luat rămaș bun de la icoanele pictorului Florin Poenariu și care prin grija deosebită a familiei părintelui paroh Dr. Ionuț Daniel Băncilă au ajuns cu bine acasă, la Laz.
Icoanele realizate în cadrul Atelierul de pictură pe sticlă desfășurat în 20 mai, sub îndrumarea muzeografului Elena Daniela Cucui și a iconarului Florin Poenariu, lucrări admirabil executate de cursanți, fac astăzi obiectul unei expoziții temporare care împodobește spațiul bisericii, încă două luni, de acum înainte.
Mulțumim celor care s-au îngrijit ca aurul să lumineze chipurile sfinților, celor ce au înrămat și încorsetat icoanele, fără nici o experiență prealabilă, dar cu o dragoste și o dorință uriașă de a se bucura de realizarea primelor icoane, de înțelegerea și descoperirea acestei arte străvechi românești. (Museikon Alba Iulia)
Citește ș: