Un important proiect european, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a fost semnat și prezentat public azi la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională CENTRU din Alba Iulia, în prezența președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. Primarul din Cîmpeni, Cristian Dan Pașca, a subliniat importanța acestui proiect privind creșterea calității vieții cetățenilor, ținând cont că este vorba de cele mai importante investiții din ultimii ani, realizate cu fonduri europene în inima Țării Moților.
Cererea de finanțare cu titlul ”Îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Cîmpeni” se încadrează în Axa Prioritară 13 a Programului REGIO 2014-2020, unde se alătură celorlalte 36 de proiecte semnate sau în proces de precontractare la nivel regional pe această axă, prin care comunitățile mai mici din Regiunea Centru beneficiază de fonduri nerambursabile pentru lucrări socio-edilitare în valoare totală de peste 130 milioane euro. La nivelul județului Alba, comunitățile din Blaj, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Teiuș și Zlatna – la care se adaugă acum Cîmpeni și în curând Abrud – vor beneficia astfel de investiții europene în valoare totală de peste 35 milioane euro.
Cererea de finanțare care include reabilitarea, modernizarea și mansardarea clădirii Muzeului ”Avram Iancu”, modernizarea și extinderea Școlii Generale din oraș, dar și modernizarea străzii Horea pe o lungime de 2 km are o valoare totală de aproape 21,7 milioane lei (peste 4,65 milioane euro), finanțarea fiind acordată prin Prioritatea de investiții 13.1, dedicată sprijinirii regenerării orașelor mici și mijlocii, pentru îmbunătățirea calității vieții populației, cu resurse alocate de Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul REGIO 2014-2020. Edilii din Cîmpeni estimează că mai mult de 7.500 persoane vor beneficia direct de această investiție, începând cu luna decembrie 2023, când lucrările vor fi încheiate.
Obiectivul general al proiectului ”Îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Cîmpeni”îl constituie creșterea condițiilor de trai ale cetățenilor din orașul aflat în inima Țării Moților, pe cursul mijlociu al Arieșului, astfel încât să se asigure accesul populației din zonă la servicii publice de calitate. În primul rând se dorește extinderea construcției existente a Școlii Generale cu două corpuri noi de clădire și reabilitarea corpului de clădire existent, astfel încât în viitor aici să poată studia aproximativ 500 de elevi. În plus, în zona centrală a orașului va fi modernizat Muzeul ”Avram Iancu”, prin refacerea finisajelor degradate de pe fațade și refacerea tuturor elementelor interioare, inclusiv instalații electrice și sanitare, tencuieli, sisteme de ventilație. Într-un cuvânt, tot ceea ce presupune modernizarea acestui muzeu care adăpostește istoria moților. Nu în ultimul rând, componenta ”B” a proiectului, prevede refacerea integrală a structurii rutiere corespunzătoare unui trafic foarte greu, fiind aleasă varianta cu strat superior de fundație din balast stabilizat pentru partea carosabilă, dar și refacerea integrală a trotuarelor pe strada Horea, până la drumul către Mihoiești, adică 2 km de străzi urbane.
La nivelul Regiunii de Dezvoltare CENTRU sunt în precontractare și implementare, 37 proiecte în cadrul Axei Prioritare 13 a Programului REGIO, inclusiv cel din Cîmpeni, a căror valoare totală este de peste 471,3 milioane lei, adică mai mult de 132 milioane euro. Opt dintre aceste proiecte sunt din județul Alba – la Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Teiuș și Zlatna, iar în curând va fi semnat un contract important și pentru Abrud. Valoarea totală a contractelor semnate pentru județul Alba este de peste 164 milioane lei, adică mai mult de 35 milioane euro.