Noi acțiuni preventive ale polițiștilor din Alba

- Din Judet - octombrie 24, 2022
Distribuie

Astfel, elevi de gimnaziu și liceu din Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Abrud, Ciugud, Cricău, Cărpiniș și Gura Roșiei s-au întâlnit cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în cadrul unor acțiuni interactive menite să sporească gradul de siguranță, atât în interiorul unităților de învățământ cât și în afara acestora.

Temele de discuție au fost adaptate vârstei și s-au axat, în principal, pe prevenirea comportamentele agresive, a consumului de substanței interzise precum și pe prevenirea victimizării din accidente rutiere.

Marți, 18 octombrie, polițiștii de la siguranță școlară au fost alături de specialiștii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane –Centrul Regional Alba Iulia, la activitățile desfășurate la Teatrul de Păpuși Prichindel din Alba Iulia, în contextul Zilei europene de luptă împotriva traficului de persoane și le-au transmis copiilor prezenți recomandări pentru siguranța lor.

Miercuri, 19 octombrie, în cadrul parteneriatului încheiat cu Grădinița cu Program Prelungit din Abrud, preșcolarii au avut parte de o lecție de educație rutieră susținută de polițiștii de la proximitate și cei de la rutieră din cadrul Poliției Orașului Abrud.

Mesajele preventive au fost întărite de către cadrele didactice care au luat parte, alături de cei mici, la activități.

Acțiunile preventive dedicate siguranței elevilor și preșcolarilor vor continua și pe perioada vacanței care urmează.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU