Noi avertizări de caniculă pentru zilele de 20 și 21 iunie

- Actualitate - iunie 20, 2024
Distribuie

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteorologică Cod Galben cu un val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat pentru ziua de 20 iunie.

Valul de căldură va persista în Maramureș, Crișana, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în sudul Moldovei și local în Dobrogea, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade și pe arii restrânse va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Avertizare COD PORTOCALIU

De asemenea, val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat pentru ziua de 20 iunie.

Valul de căldură va continua să se intensifice, astfel încât în Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Dobrogei și în sudul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa între 33 și 38 de grade, iar izolat se vor înregistra în jurul a 39 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Avertizare COD GALBEN

O altă avertizare Cod Galben cu val de căldură, disconfort termic ridicat se referă la ziua de 21 iunie.

Valul de căldură se va menține în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Oltenia și Muntenia, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local se va apropia și va atinge pragul critic de 80 de unități.

Avertizare COD PORTOCALIU

De asemenea, există o avertizare Cod Portocaliu de val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat pentru ziua de 21 iunie.

Valul de căldură va persista, astfel încât în Banat, în sudul Olteniei, în sud-vestul Munteniei, precum și în sudul Transilvaniei și al Crișanei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Notă: În zilele viitoare valul de căldură se va extinde și intensifica.

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.