Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că România primeşte luni, 31 mai, o tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 1.091.610 doze.
Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite astfel:
– Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 713.700 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Braşov: 58.500 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 105.300 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 58.500 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 87.750 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 67.860 doze.
Până în prezent, România a recepţionat 7.913.159 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 6.184.534 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.