Obiectivul autorităților: Crăciun în siguranță în județul Alba!

- Din Judet - decembrie 24, 2020
Distribuie

În medie, peste 180 de poliţişti vor fi zilnic la datorie în aceste zile de sărbătoare, astfel încât cetăţenii să petreacă Naşterea Domnului în linişte şi siguranţă.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor fi la datorie, în perioada Crăciunului, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea faptelor antisociale, menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, precum şi pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă peste 180 de poliţişti, vor acţiona zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi vor interveni rapid la sesizările privind comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul poliţiştilor, 107 sunt de la structurile de ordine publică, 35 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pentru desfăşurarea activităţilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a celor de prevenire a evenimentelor rutiere negative şi asigurare a fluenţei traficului rutier, poliţiştii vor folosi zilnic, peste 90 de autospeciale şi 12 aparate de monitorizare a traficului şi înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

Pentru prevenirea evenimentelor negative, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, recomandă:

* Evitaţi persoanele agresive sau în stare de ebrietate. Dacă intraţi în altercaţii cu acestea, nu faceţi decât să vă îngreunaţi situaţia.

* Nu vă afişaţi în public cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra voastră pentru a nu deveni o ţintă sigură pentru răufăcători.

* Nu luaţi asupra voastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate. Mai bine aţi folosi cardul bancar la cumpărături, în cazul în care deţineţi unul.

* Nu lăsaţi niciodată în autoturism bani sau alte documente importante.

* Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi folosiţi centura de siguranţă.

* În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112.

Reguli care trebuie respectate de toţi cetăţenii în contextul pandemiei de COVID-19:

* Purtaţi masca de protecţie!

* Păstraţi o distanţă de minim 2 metri faţă de alte persoane!

* Spălaţi-vă des pe mâini cu apă şi săpun sau folosiţi dezinfectant!

* Curăţaţi şi dezinfectaţi zilnic suprafeţele care sunt atinse frecvent!

* Sunaţi la numărul unic de urgenţă 112 în cazul în care apar simptome specifice, precum tuse, febră, dificultăţi de respiraţie, durere în gât.

* Pentru a vă informa cu privire la virusul SARS-CoV-2 sunaţi la numărul TELVERDE 0800 800 358.

* Respectaţi toate celelalte măsuri dispuse de autorităţi în contextul prelungirii stării de alertă pe teritoriul României.

Crăciun Fericit!

(comunicat de presă Inspectoratul de Poliție Județean Alba – Compartimentul Relații Publice)

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU