Oamenii de afaceri din județul Alba, alături de reprezentanții Consiliului Județean Alba și ai Primăriei municipiul Alba Iulia, s-au întâlnit azi, 20.05.2021, cu o delegație de oameni de afaceri din Austria, în cadrul unui important eveniment de cooperare economică, organizat de Secția Comercială a Ambasadei Austriei la București și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Peste 35 de persoane au luat parte la discuțiile față în față la prima misiune austriacă în Regiunea Centru. Autoritățile au prezentat facilitățile de dezvoltare pe care le pun la dispoziția partenerilor austrieci, iar managerii firmelor din județ au vorbit despre soluțiile pe care le aplică în domeniile lor economice de activitate, cu scopul de a le multiplica sau a găsi alte soluții complementare din partea austriacă.
Misiunea economică a vizat domeniul infrastructurii, mai specific asupra tehnologiilor cu aplicabilitate în infrastructura rutieră, asupra tehnologiilor urbane și al proiectelor derulate pe aeroporturi. Scopul evenimentului a fost de a stabilii contacte între oamenii de afaceri români și austrieci și de a stabili puncte de contact pentru demararea unor viitoare relații de afaceri. Discuțiile derulate au dus la conturarea unei imagini de ansamblu asupra oportunităților românești în special din Regiunea Centru, a mediului de afaceri și provocărilor acestui sector din România și de a facilita acestora încheierea de noi parteneriate cu firmele locale.
”La nivelul Regiunii Centru activează mai multe firme cu capital austriac, care au avut o cifră de afaceri de peste un miliard euro și unde lucrează mai mult de 11.000 de oameni. Suntem consecvenți misiunii noastre, a ADR Centru, de a contribui activ la dezvoltarea durabilă, echitabilă și inteligentă a Regiunii Centru – respectiv a județelor Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, de aceea susținem toate demersurile pentru impulsionarea și diversificarea investițiilor din sectorul privat, precum și cooperarea internațională în domeniul afacerilor. În acest sens, înainte de pandemie, în 2019, am organizat un eveniment de promovare a mediului de afaceri și a Regiunii Centru la Ambasada Germaniei din Berlin și am participat la Târgul internațional pentru imobiliare și investiții din Munchen. Sperăm ca, pe măsură ce restricțiile se relaxează, să continuăm organizarea, participarea sau colaborarea la acest tip de evenimente, care pot reprezenta pentru oamenii de afaceri și autoritățile publice o șansă de atragere a unor noi parteneri, un pas în plus către dezvoltare”, a declarat Simion Crețu director general ADR Centru.
Din delegația austriacă au făcut parte, ofertanți de sisteme pentru creșterea siguranței circulației traficului rutier și pe calea ferată (firmele EBE Solutions și Gmundner Fertigteile), dezvoltatori de proiecte din domeniul protecției mediului și al tehnologiei urbane (firma ComPlusUltra și Institutul austriac de cercetare în tehnologie, AIT Austrian Institute), tehnologii pentru construcția și iluminarea clădirilor (firma Berger), soluții de înaltă eficiență energetică pentru transmiterea căldurii și a agentului termic (firmele Klinger Fluid Control și Ingrid Blecha) și, nu în ultimul rând, ofertanți de sisteme de securitate pentru aeroporturi și soluții împotriva incendiilor (firmele Dynell și Rosenbauer International). Din delegația Regiunii Centru au făcut parte reprezentații primăriilor Sighișoara, Cugir, Sebeș, Abrud, Luduș, ai parcului industrial din Cugir, ai Aeroportului Târgu Mureș, precum și oameni de afaceri sau asociații cu activitate în domeniul construcțiilor, eficiență energetică, securitate în domeniul transportului aerian, surse de căldură și climatizare, securitate clădiri și anti-incendiu, soluții pentru ape uzate și investiții în domeniul rutier.
Context:
Itinerarul evenimentului de cooperare între firmele austriece și cele românești, a cuprins evenimente similare la București, Brașov, Sibiu și Alba, în perioada 17-20 mai 2021. Este prima dată, când o misiune economică de acest gest vizitează trei județe și trei orașe din Regiunea Centru pentru prezentarea oportunităților de cooperarea bilaterală și pentru dezvoltarea investițiilor.
Misiunea economică programată a se desfășura în luna mai 2021 la București și în Regiunea Centru, vine ca urmare a faptului că mai multe companii austriece active în domeniul infrastructurii, respectiv al tehnologiei din infrastructura rutieră, al tehnologiilor urbane („Smart Cities”), al proiectelor derulate pe aeroporturi („Smart Airports”) sunt interesate de posibilitățile de colaborare, de derulare a unor proiecte comune cu firmele locale și de investiții în domeniile infrastructurii rutiere & tehnologie urbană etc. Astfel, la invitația Ambasadei Austriei și cu sprijinul autorităților publice locale, beneficiind inclusiv de susținerea ADR Centru, investitorii austrieci au avut întâlniri de lucru cu administrația și cu firmele din orașele București, Brașov, Sibiu și Alba Iulia.