Percheziții în Municipiul București, Alba și alte 6 județe la persoane care se ocupau de traficul cu imigranți

- Din Judet - februarie 28, 2023
Distribuie

La data de 28 februarie 2023, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Bucureşti, Timişoara, Alba Iulia, Oradea, Craiova, Ploiești și ai serviciilor de combatere a criminalității organizate Caraș-Severin, Arad și Dâmboviţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, B.T. Arad și B.T. Caraș Severin, efectuează 50 de percheziţii domiciliare, în județele Timiş, Arad, Satu Mare, Caraș Severin, Alba, Olt, Dâmbovița și municipiul București, în cele 3 cauze penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

Din cercetări a reieșit că, din anul 2022, mai multe persoane, cetățeni români și cetățeni străini, s-ar fi constituit în trei grupuri infracționale, având ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României şi ulterior transportarea grupurilor de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea obținerii de importante foloase materiale.

Peste 60 de persoane urmează a fi conduse la audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic şi Criminalistic.

La acțiune participă polițiștii inspectoratelor de poliție județene Timiş, Caraş-Severin, Arad, Alba, precum și jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București, Grupării Mobile de Jandarmi Glad Voievod Timişoara, inspectoratelor județene de jandarmi Arad, Caraş-Severin, Alba și Satu Mare.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

DIICOT

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU