Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au efectuat 34 de percheziții, la persoane din județele Alba, Cluj și Brașov, bănuite de trafic de droguri. Au fost descoperite substanțe interzise și 100.000 de lei, susceptibili a proveni din trafic de droguri.
La data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au efectuat 34 de percheziții domiciliare, în județele Alba, Cluj și Brașov, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc, mare risc și substanțe psihoactive.
Din cercetări a rezultat că acestea ar fi procurat, deținut, transportat și comercializat droguri din categoria celor de risc (cannabis), de mare risc (comprimate MDMA), precum și substanțe cu efecte psihoactive, unor persoane din județele Alba și Cluj.
În urma celor 34 de percheziții domiciliare efectuate, au fost descoperite plicuri cu substanță pulverulentă, cântare electronice de precizie, muguri de cannabis, precum și 100.000 de lei, în legătură cu care există suspiciunea că provin din activitatea infracțională.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au fost conduse, pentru audieri, 9 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, al B.C.C.O. Cluj, B.C.C.O. Mureș, B.C.C.O. Brașov, I.P.J. Alba, I.J.J. Alba, I.J.J. Cluj și B.M.J. Mureș.