În cea mai frumoasă perioadă din an, Primăria Alba Iulia a fost gazdă pentru peste 5000 de micuți colindători de la școlile și grădinițele din Municipiu. Păstrăm tradițiile noastre străvechi ale colindului și încurajăm tânăra generație să o perpetueze peste timp. Am avut și surpriza să primim vizita unui grup de refugiați ucrainieni care au dorit să ne bucure cu un colind.
Colindele și urările calde, pline de culoare și veselie, rostite cu glas dulce și cristalin de copii, au fost primite cu mult drag de colectivul din Primărie.
Am mulțumit fiecărui copil cu câte un pachet dulce, urând-le și noi multă sănătate, bucurii și Crăciun Fericit!
Gabiel Codru Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia