Școala Gimnazială din comuna Daia Română se va moderniza cu fonduri nerambursabile Regio, printr-un proiect ce va îmbunătăți procesul de educație al celor peste 200 de elevi din comună. Contractul de finanțare a fost semnat la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din Alba Iulia, de către domnul Visarion Hăprian, primarul comunei și domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, în prezența președintelui CJ Alba, Ion Dumitrel.
Proiectul cu titlul „Reabilitare, dotare și împrejmuire școală gimnazială Daia Română, județul Alba” are o valoare totală de peste 1,5 milioane euro și este finanțat în cadrul Axei Prioritare 10 a Programului Operațional Regional 2014-2020 – gestionat la nivel regional de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.
”Sunt adeptul primarului care face mai mult administrație și mai puțin politică. Vreau ca prin fiecare proiect implementat să putem arăta localităților urbane că şi în mediul rural se poate avea confortul unui municipiu sau al unui oraș. Prin fonduri venite de la Uniunea Europeană am modernizat rețeaua de străzi din comună, am construit o grădiniță cu program normal în satul Daia Română și am modernizat și dotat Căminul Cultural. Acestea se completează cu cele realizate din fonduri naționale, adică reabilitarea drumului comunal Ciugud – Daia, am realizat o stație de pompare și a unei conducte de refulare a apei uzate în comună, dar am și modernizat clădirea dispensarului și a sălii de sport. După cum se poate vedea, cetățeanul din Daia, de la elev la adult sau vârstnic, este principalul beneficiar al proiectelor noastre”, a declarat domnul Visarion Hăprian, primarul comunei Daia Română.
Buget proiect și program finanțare: Fondurile obținute prin semnarea contractului, sunt alocate prin Operațiunea 10.1B a POR 2014-2020, care finanțează creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului. Proiectul contractat are o valoare totală de 7.279.900,60 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate este de 7.132.203,42 lei, respectiv 98% din valoarea eligibilă a proiectului (adică 1.531.041,43 euro), diferența fiind contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile și neeligibile. Termen finalizare proiect: Beneficiarul estimează că investițiile vor finalizate până la 31.12.2023.
”Conform studiilor Băncii Mondiale, calitatea infrastructurii educaționale afectează nivelul de performanță al elevilor, iar astfel, modernizarea acestui obiectiv prin fonduri Regio va avea un impact pozitiv asupra comunității din Daia Română. Îmbunătățirile aduse la calitatea infrastructurii școlare vor ajuta în mod direct elevii de astăzi. Nivelul de educație este un factor-cheie pentru dezvoltarea comunității, deoarece determină gradul de dezvoltare personală al copiilor și dorința de a progresa în diferite domenii, aspect ce reprezintă o motivație și pentru familie. Însă educația mai bună are efect și în activitatea economică și productivitate, precum și în mobilitatea forței de muncă, creând premisele, pe termen lung, pentru existența unui nivel mai ridicat de trai și de calitate a vieții. La nivel regional avem 102 contracte pentru dezvoltarea educației, în valoare totală de circa 140 milioane euro, iar dintre acestea 22 proiecte, cu o valoare totală de peste 35 milioane euro, sunt în județul Alba.
Și, pentru că semnăm acest contract în perioada când sărbătorim Ziua Europei, vă pot spune că noi am pregătit și lansăm public și o broșură on-line, disponibilă pe site-ul nostru, care prezintă sintetic principalele rezultate obținute în activitatea noastră în ultimii ani: În plus, în acest an, ziua de 9 Mai a reprezentat și momentul în care am depășit cifra de 1000 proiecte contractate, a căror valoare totală este de circa 1,5 miliarde euro”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Descrierea investiției:
Clădirea care face obiectul prezentului proiectului are un regim de înălțime P+1E și o forma neregulată în plan. Având în vedere starea structurii de rezistența a clădirii, lipsa facilitaților pentru persoanele cu dizabilități, ineficiența instalațiilor, termoizolarea necorespunzătoare și dorința edililor de a aduce educația românească la nivel european, se impune reabilitarea și dotarea clădirii scolii.
Principalele lucrări de construcții care se vor executa la clădirea proiectată în 1957 sunt următoarele: consolidare infrastructură, îmbunătățire a structurii de rezistență, realizare teren sport, reabilitare tâmplărie și finisaje interioare și exterioare. Din bugetul proiectului se vor realiza trotuarele și căile de acces, iar instalațiile electrice, termice și sanitare vor fi înnoite. Prin realizarea lucrărilor de intervenție se va spori rezistența termică a pereților exteriori, se va asigura hidroizolarea clădirii împotriva infiltrațiilor și hidroizolarea teraselor și a învelitorii acoperișului. Se vor realiza lucrări de reabilitare termică pentru creșterea confortului termic și reducerea consumului de energie. Geamurile termoizolante ce se vor monta vor asigura protecție la zgomotul stradal. Accesul în clădire se va asigura prin sisteme speciale de închidere și imobilul va fi iluminat pe timp de noapte.
Arhitectural, reabilitarea fațadelor clădirilor va genera îmbunătățirea semnificativă a aspectului arhitectural, respectând totodată prevederile urbanistice în vigoare, și implicit creșterea atractivității amplasamentului. În privința siguranței și sănătății, reabilitarea va reduce riscul accidentelor cauzate de degradări (desprinderi de tencuială, tavane, acoperiș etc.) precum și aducerea clădirii la standarde europene de siguranță și sănătate. Economic, reabilitarea termică va duce la reducerea pierderilor de energie termică prin anvelopa clădirilor, tâmplăria necorespunzătoare și instalații interioare de încălzire și de alimentare cu apă caldă, investiții ce vor crește valoarea construcției. Toate lucrările realizate în carul proiectului vor asigura desfășurarea în condiții normale a procesului educațional, dezvoltarea infrastructurii de educație, reducerea consumului de materie primă, precum și scăderea gradului de poluare.
”Am spus mereu că educația trebuie făcută pentru oameni, trebuie să țină cont de nevoile lor și de necesitățile de dezvoltarea ale comunității. La Consiliul Județean Alba acest lucru a devenit o adevărată lege. Legătura cu mediul de afaceri local și zonal, bazată pe încredere reciprocă și dialog constant, dar și exemplele de proiecte locale, bazate pe modelul german sau pe atragerea de fonduri europene pentru modernizare și dotare, ne conving, zi de zi, că trebuie să ne ținem soarta în propriile mâini și să ne organizăm cât mai bine, pentru a oferi tinerilor noștri din Alba – și familiilor lor – certitudinea unui loc de muncă, nu doar a unor diplome. Iar investițiile coordonate de ADR Centru în școlile și liceele din Alba Iulia, Aiud, Abrud, Blaj, Sebeș, Cugir, Ighiu, Jidvei, Roșia de Secaș, Săsciori, Stremț, Ocna Mureș, Zlatna și acum în Daia Română sunt în atenția noastră, pentru că vor crea cele mai bune condiții să le ofere elevilor drumul drept către ceea ce numim cu toții ”brățara de aur”, adică o meserie bună, susținută de solide cunoștințe teoretice și practice”, a spus domnul Ion Dumitrel, președinte CJ Alba.